Oare câţi gălăţeni mai ştiu că pe proaspăt modernizata stradă Anghel Saligny, fostă Scânteii, a funcţionat cândva staţia de radioficare a oraşului? Iată ce mi-a povestit, în stilul lui inconfundabil, colegul meu Victor Cilincă: „Am copilărit în cartier şi ţin minte că pe Strada Scânteii funcţiona şi Staţia de Radioficare a oraşului Galaţi, de unde se transmitea prin cablu, adică prin fire spânzurate între stâlpii de iluminat, din lemn gudronat, foşti copaci m ...

Multă poezie şi amintiri la „Porto Franco” de iarnă

Joi, 11 Ianuarie 2018 06:00 | Publicat în CULTURA
Prezentăm câteva dintre ofertele ultimului număr al revistei „Porto Franco”, al Societăţii scriitorilor „C. Negri”, (legată cu „Almanahul cultural” al revistei). Deschide revista, cu o prezentare a prestigioasei publicaţii „Convorbiri literare”, ajunsă la vârsta de un veac şi jumătate, chiar directorul acesteia, poetul Cassian Maria Spiridon. „Nu regreta nimic, niciodată”, mărturiseşte Antilia Romanescu, evocându-l pe tatăl său, profundul Ioanid. Marian Popa, ...
O învăţătoare îşi plângea patru elevi dispăruţi timpuriu. Doamna Ana Nemescu a venit la lansare direct de la Bucureşti. L-a evocat acum pe Florin cel din copilărie: îşi amintea când  viitorul artist liric, interpretase cu şarm, într-o scenetă şcolară, rolul lui Nică din "Pupăza din tei", sau că baritonul avea, prin clasa a doua, vocea unei fetiţe ("îi spuneam Florinela") şi că punea suflet în orice făcea. După recentul concert in memoriam Florin Dumitru Petre, iat ...

CONCERT în amintirea marelui bariton Florin Dumitru Petre

Sâmbătă, 06 Februarie 2016 08:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Sâmbătă, 6 februarie, concertul, cu intrarea liberă, „Un bariton printre îngeri”, ne este oferit in memoriam Florin Dumitru Petre, „cel mai strălucit bariton al generaţiei lui”, care a dispărut nedrept, după o boală cumplită, anul trecut, pe 25 iulie, la 33 de ani, vârsta înălţării lui Iisus. Un glas special, de neuitat, dar şi un profesor care a marcat deja vieţile elevilor săi de la Colegiul Naţional „George Enescu” din Bucureşti, care au confirmat deja în con ...
Facebook îi va ajuta pe utilizatorii reţelei de socializare "să îşi controleze" amintirile, încetând să mai aducă în prezent în mod automat amintiri dureroase, precum acelea despre foştii iubiţi sau fostele iubite şi cele despre decesul unor persoane apropiate, a relatat descopera.ro. Facebook, cea mai mare reţea de socializare din lume, a lansat în luna martie aplicaţia "On This Day", prin care le reaminteşte utilizatorilor săi ce fotografii sau mesaje publicau într-o anumi ...
"O generaţie a Galaţiului între două sisteme politice, economice şi sociale (1944-2014)", scrisă de dr. ec. Ion Lucian Mehedinţi (Editura Fundaţiei Universitare Dunărea de Jos Galaţi - 2015), umple, desigur, un gol în cercetarea istorico-socială a zonei noastre geografice: perioada „comunistă”. Cartea se bucură de un „Cuvânt înainte” semnat de prof. univ. dr. ec. Neculai Tabără, de la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi, care observă folosirea statisticii, dar şi ...
Profesorul Dragomir Duda (foto 1), pensionar, îşi aminteşte şi acum cu emoţie de o lansare de carte de odinioară, când, elev fiind, a asistat la debutul editorial al unui poet gălăţean important, în prezenţa unui VIP cultural al anilor ´70, laureat al prestigiosului Premiu Herder: "Chiar şi după câteva zile, eram la fel de mulţumit, pentru că am avut şansa şi onoarea să-l întâlnesc pe Jebeleanu! El a venit ca să participe la lansarea cărţii lui Ion Trandafir „Anotimp ...
A traversat Dunărea în lung şi-n lat de sute de ori, a lucrat pe patru tipuri de nave: de pasageri, bac, împingătoare şi şlep (navă fără propulsie proprie, folosită pentru transportul mărfurilor pe fluvii, pe canale) şi şi-a făcut mereu meseria cu plăcere şi, mai ales, cu multă responsabilitate. Vorbim despre gălăţeanul Marian Tăbăcaru, în vârstă de 63 de ani, după patru decenii de experienţă în domeniul naval, îl putem considera un marinar profesionist. De la z ...
* Echipa gălăţeană va întâlni pe Poli Timişoara şi nu are decât varianta victoriei pentru a mai spera la rămânerea în prima ligă Din nou o adevărată finală împotriva celor de la Poli Timişoara, la fel ca pe 15 mai 2011. La fel de importantă, doar miza este alta. Am ajuns să trăim din amintirile trecutului, uitând că prezentul este aici şi acum. Este nevoie de detaşare şi aceeaşi pasiune pentru a crea alte amintiri. Nu putem să ne legăm mereu şi mereu de trecut, v ...
* Octavian şi Adrian vor lupta pentru onoarea şi numele părintelui lor, un campion mult iubit de gălăţeni Pe lângă partida în care localnicul Cristian Ciocan îşi va pune în joc centura de campion european în faţa norvegianului Leif Larsen, gala de box profesionist programată vineri seară la Patinoar va avea încă un moment de mare atracţie pentru publicul gălăţean. Spre deosebire de precedentul eveniment similar, cel din februarie, spectatorii vor avea motive întemeiate ...
Pagina 1 din 2