Sore şi gălăţeanul Graţiano Dinu vor lupta sâmbătă seară, în direct la Antena 1, de la ora 20,00, pentru premiul de 50.000 de euro și titlul de câștigători ai primului sezon "Dancing on Ice - Vis în doi". Visul lor este ca premiul să fie investit în patinajul artistic gălăţean de performanţă, care continuă să existe datorită antrenoarei Aida-Ramona Dinu, mama lui Graţiano. Pentru că telespectatorii vor decide învingătorul, puteţi ajuta ca visul lor să devină reali ...

Restricții de trafic, în noaptea de Înviere

Sâmbătă, 23 Aprilie 2022 16:00 | Publicat în AUTO
Primăria municipiului Galați informează că în noaptea de Înviere, între orele 23,00 și 1,30, pentru buna desfășurare a manifestărilor religioase, se va închide circulația pe strada Domnească, tronsonul cuprins între strada Basarabiei și strada Ep. M. Ștefănescu. Astfel, vor exista unele modificări privind transportul în comun, după cum urmează. La Traseul 26, semicursa cu plecare la ora 23,05 de la Gara CFR va fi deviată pe strada Basarabiei - strada Traian. Pe Traseul 102 ...
După ce prima licitație pentru noul pod peste Siret, de la Cosmești, a fost anulată pentru că asocierea Operes - Cosedil Spa a refuzat semnarea contractului, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) poate răsufla ușurată. Marți, 19 aprilie 2022, la sediul CNAIR a avut loc semnarea contractului de proiectare și execuție pentru "Podul nou de la Cosmești, peste Siret, pe DN 24 km 7+620 (inclusiv varianta de drum nou de cca 5,6 km)", între autoritatea contr ...

Centrele de vaccinare din Galaţi, închise de Paşte

Marți, 19 Aprilie 2022 07:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Printr-un anunţ postat pe portalul propriu, Primăria Municipiului Galați anunță că în zilele de 24 și 25 aprilie 2022, centrele de vaccinare de pe raza municipiului Galați vor fi închise. Este vorba despre prima şi a doua zi de Paşte, care, potrivit legii, sunt zile nelucrătoare. Chiar dacă nu mai suntem în starea de alertă, vaccinarea împotriva COVID-19 este importantă, pentru că pandemia nu a fost încă eradicată. ...
Faţă de precedenta şedinţă ordinară a Consiliului Local, în care au fost supuse dezbaterii şi aprobării 163 de proiecte de hotărâre, întrunirea de marţi, 19 aprilie 2022, ar putea fi catalogată un "mizilic" cu doar 40 de proiecte pe ordinea de zi. Şi totuşi, este posibil să devină o şedinţă "fierbinte", pentru că anumite decizii vor suscita, cu siguranţă, discuţii. Unul dintre cele mai importante proiecte de pe ordinea de zi vizează indexarea impozitelor și taxelor loc ...

Cine supervizează lucrările din cartiere

Marți, 19 Aprilie 2022 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria Galaţi a lansat trei licitaţii pentru servicii de supervizare a lucrărilor de refacere sistem rutier și regenerare urbană în cartierele Mazepa I, II şi Țiglina I, Micro 19, 20 şi 21, respectiv, Micro 38, 39A, 39B, 39C. Valoarea estimată a contractelor este de 375.000 de lei, 275.000 de lei, respectiv, 255.000 de lei fără TVA. Durata contractelor este de câte 108 luni: 48 de luni - execuţia şi 60 de luni perioada de garanție a lucrărilor. "Scopul serviciilor de superviz ...

Sfânta proprietate... a garajului

Luni, 18 Aprilie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. Despăgubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie", aşa scrie în Constituţia României. Şi legea fundamentală e valabilă pentru toţi şi toate, inclusiv pentru garaje. Da, garaje cum au fost cele ...

Invitaţie la plantări, în Grădina Publică

Vineri, 15 Aprilie 2022 07:30 | Publicat în SOCIETATE
Vineri, 15 aprilie 2022, între orele 16.00 şi 19.00, sunteţi invitaţi la plantări în Grădina Publică din Galaţi. În cadrul celei de-a patra ediţii a campaniei de ecologizare "Educație în natură. Plantăm împreună", prin intermediul Fundației ”Gloria Education”, cu ajutorul angajaților grupului și al voluntarilor, vor fi plantați câteva mii de arbori. "Abia așteptăm să ne revedem, pentru un oraș mai verde! Nu rata oportunitatea de a socializa, de a cunoaşte oameni ş ...
PRO România a rămas, ieri, fără cei doi primari pe care i-a obţinut, la alegerile din septembrie 2020, în judeţul Galaţi. Marin Gheorghe, primarul comunei Matca, şi Grigore Gheonea, primarul comunei Cudalbi, şi-au anunţat, joi dimineaţă, trecerea la PSD, partid care i-a primit cu braţele deschise. "Aşa a fost atunci situaţia, nu am putut să candidez pentru PSD, dar am candidat din partea PRO România. După ce am câştigat alegerile locale, PRO România nu a mai existat pe plan ...

"Poveștile orașului meu", la Lapidarium

Miercuri, 13 Aprilie 2022 12:30 | Publicat în CULTURA
Direcția Județeană pentru Cultură Galați derulează, începând din această lună, un nou ciclu de conferințe, cu tema "Poveștile orașului meu". Pentru că sunt multe și frumoase! Şi merită să le aflaţi. Joi, 14 aprilie 2022, de la ora 14,00, sunteţi aşteptaţi la Lapidarium, pentru prima poveste adevărată despre orașul-port Galați. Conferențiază prof. dr. Arthur Tulus, decanul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității "Dunărea de Jos" din ...
Pagina 3 din 157