Preşedintele Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor (RADEF), Sotir Caragaţă, a confirmat pentru Asociaţia „Galaţi, oraşul meu” că, în perioada imediat următoare, Regia va face toate demersurile pentru predarea Grădinii de Vară şi cinematografelor „Dacia” şi „Flacăra” municipalităţii gălăţene. În urmă cu doar câteva zile, prin intermediul unei corespondenţe electronice, preşedintele Consiliului de Administra ...
Pentru al şaselea an, Caravana Filmelor TIFF porneşte la drum cu 34 de filme din selecţia Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) în 16 oraşe, în perioada iulie - septembrie. În turul ţării, caravana TIFF ajunge şi la Galaţi între 20 şi 23 august. Gălăţenii vor putea vedea atât în aer liber, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, cât şi în interior, în sala de spectacole, zece filme româneşti şi străine.  De organizarea Caravanei Filmelo ...
Cu mic, cu mare, şi weekendul acesta vă puteţi relaxa văzând un film bun la „cinematograful” improvizat la Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi. Sâmbătă în familie Sâmbătă, 11 iulie, de la ora 18,30, va rula filmul românesc „Toată lumea din familia noastră”, regizat de Radu Jude şi cu scenariul semnat de Radu Jude şi Corina Sabău. Pelicula, care durează 107 minute, tratează cu umor povestea tristă a unui tată, recent divorţat, şi a fiicei lui, care vor să pe ...
Veste bună pentru cinefili. În această seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor (CCS), începe seria celor nouă filme, atât româneşti, cât şi străine, fie pentru copii, fie pentru adulţi, pe care reprezentanţii CCS şi cei de la  Asociaţia „Galaţi, oraşul meu", le-au pregătit pentru gălăţeni în perioada 3 - 19 iulie. Iată ce puteţi vedea în primele trei zile. Vineri, „Patimile Mariei” De la ora 18,30, puteţi vedea drama „Patimile Mariei”, de Dietrich Brügg ...
* "Eu nu promit mai mult decât ştiu că pot face!", era afirmaţia de căpătâi de pe toate pliantele şi materialele electorale ale candidatului de primar Marius Stan În urmă cu trei ani, pe 10 iunie 2012, Marius Stan devenea primarul municipiului Galaţi cu votul a 59.614 gălăţeni (48,7 la sută dintre cei prezenţi la urne). I-a mai rămas doar un an din acest mandat. Considerăm oportună o analiză a promisiunilor pe care le-a făcut, atât în timpul campaniei electorale cât ş ...
În urma campaniei „Galaţiul merită un cinematograf”, am aflat de la oamenii din oraş că o sală de proiecţie ar fi un vis pentru majoritatea gălăţenilor. Indiferent de zona în care am vorbit cu cetăţenii, aceştia şi-au adus aminte cu plăcere de vremurile când mergeau ori la "Flacăra", ori la "Dacia" sau la "Central" şi vedeau filme împreună cu soţia, iubita sau copiii lor. Acum, însă, Galaţiul suferă foarte mult la acest capitol, fiind devansat de oraşe precum Focş ...

Hei-rup! Hei-rup! Spre Noul Galaţi...

Miercuri, 27 Mai 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
„Hei-rup! Hei-rup! Cad stânci de fier/ În lupta dusă de brigadieri!”. Vă mai amintiţi refrenul mobilizator pe care-l auzeam prin filmele comuniste, cântat cu avânt pe şantierele tineretului? Aşa îmi venea să cânt ieri, pe la orele 14,30 trecute fix, când respiram puf de plop şi mă bătea soarele în moalele capului pe Viaductul ce leagă oraşul de Combinat. Ce căutam acolo? Nu, din păcate, nu venisem să mă bucur de redeschiderea traficului pe podul cu pricina, ci doar să ...
  Despre cinematografia la Galaţi, în 2015, nu sunt prea multe lucruri de spus. Cei care vor să vadă un film într-o sală de cinema, cu o mână de prieteni sau chiar singuri, sunt nevoiţi să străbată distanţa până la mall-ul brăilean, dotat cu multiplex. Gălăţenii sunt împărţiţi în două tabere când vine vorba despre acest subiect: o parte vrea ca la mall-ul din Galaţi să se construiască şi un cinematograf cu două sau trei săli, în timp ce alţii spun că oraşul ...
Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sf.Spiridon", de pe strada Domnească, se poate lăuda, de ieri, că are primul cinematograf din Galaţi. Voluntarii de la Şcoala de vară „Solitarity Holidays project” - organizată în această săptămână la Galaţi de ArcelorMittal şi Junior Achievement, având ca tematică afacerilor sociale - le-au făcut o vizită şi vârstnicilor cazaţi la "Sf. Spiridon". Voluntarii nu au venit cu mâna goală, ci cu un sistem audio-video cu ajutorul căru ...

Absurd de Galaţi: Cinema? Nu. Cine m-a amăgit?

Vineri, 04 Octombrie 2013 15:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde pe care autorităţile locale ori se fac că nu le văd, ori, de-a dreptul, le întreţin. Iaca peste numai o lună se împlineşte anul de când, alături de regizorul Cristian Mungiu, la lansarea filmului „După dealuri” la Galaţi - eveniment petrecut într-un spaţiu caracterizat de mulţi drept impropriu pentru o proiecţie, la Casa de Cultură a Studenţilor - primarul Marius Stan a spus că Galaţiul va avea un cinematograf de primă mân ...
Pagina 9 din 10