Situaţia e asemănătoare şi la Primăria din Târgu Bujor unde, conform raportului întocmit de Curtea de Conturi, salariile a 4-a funcţionari au fost majorate cu 75% fără bază legală şi au fost efectuate cheltuieli de personal neprevăzute de legislaţia în vigoare.   Iată raportul integral al Curţii de Conturi:   ...
Camera de Conturi Galaţi şi-a pus mâinile în cap când a descoperit abateri în valoare de aproape 62 de milioane în privinţa modului de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare a oraşului şi a performanţei acestuia. Controlul a fost făcut la începutul anului 2012 şi a dat în vileag un potop de nereguli, atât în curtea Primăriei, cât şi în gestiunea Serviciului Public Ecosal. Sinteza rezultatelor auditului a fost dată publicităţii de către Camera de ...
Dosarul fostului şef al Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV), Viorel Gheorghiţă, a făcut victime colaterale. Este vorba de fosta şefă a Protecţiei Consumatorilor, Viorica Colgiu şi firma care aparţine soţului acesteia, Colviraz SRL Galaţi. Colgiu este acuzată de luare de mită, iar societatea, de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu. Procurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) susţin, în rechizitoriu, că pe 19 februarie, Viorica Colgiu, ca şef al ...
Din raportul Curţii de Conturi reiese că la Grădiniţa Nr. 51 „Motanul Încălţat” din Galaţi şi la Grădiniţa Nr. 16 din Tecuci s-au plătit către cadrele didactice nişte drepturi salariale necuvenite. Inspectorii au constatat că la ambele unităţi de învăţământ preşcolar s-au acordat în mod nelegal sporul de calculator de 15 la sută, sporul pentru caracterul penibil al muncii – 10 la sută şi premierea de 2 la sută din fondul de salarii. Pentru Grădiniţa „Motanul ...
Camera de Conturi Galaţi şi-a pus mâinile în cap când a descoperit abateri în valoare de aproape 62 de milioane în privinţa modului de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare a oraşului şi a performanţei acestuia. Controlul a fost făcut la începutul anului 2012 şi a dat în vileag un potop de nereguli, atât în curtea Primăriei, cât şi în gestiunea Serviciului Public Ecosal. Sinteza rezultatelor auditului a fost dată publicităţii de către Camera de ...
Echipe de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi au efectuat în fiecare zi, începând de vineri, controale la primăriile din judeţ. Scopul a fost verificarea asigurării permanenţei în fiecare primărie. „Nu au fost constate nereguli. Permanenţa era asigurată la fiecare primărie în parte. Oamenii ştiau ce au de făcut în caz de urgenţă şi pe cine trebuie să sune”, ne-a informat Petrica Paţilea, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi. Controalele vor c ...
La ora 16.00, nu mai puţin de 17 sesizări privind posibile încălcări ale legislaţiei electorale au ajuns pe masa poliţiştilor. Potrivit Centrului de Comunicare al Judeţului Galaţi, 11 dintre reclamaţii s-au dovedit a fi nefondate, iar în cazul altor trei se fac verificări la această oră. Cele mai multe nereguli în mediul urban s-au înregistrat în municipiul Galaţi (5), Tecuci (una) şi Tg. Bujor (una). Restul de zece posibile fraude au fost semnalate în mediul rural. Una dint ...
Comisarii de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului (CRPC) au luat la puricat jucăriile pentru a vedea dacă siguranţa utilizatorilor este respectată. „Acţiunea de control a vizat 15 firme, iar pentru neregulile constatate s-au aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale, dintre care şapte amenzi însumând 12.000 lei”, informează Carmen Mihaela Tudor, comisar şef. Au fost găsite la comercializare jucării care nu prezentau niciun element de identificare, fără den ...
Nereguli în derularea unor achiziţii publice derulate în proiecte „de pe vremea lui Chebac” Fosta conducere a Autorităţii de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice este acuzată de premierul Victor Ponta că a acoperit o serie de nereguli în derularea unor achiziţii publice pe proiecte europene la CJ Galaţi. Acuzaţiile vin după o serie de verificări făcute de Corpul de control al premierului, pe lângă neregulile de la Galaţi fiind vorba şi de acoperirea ...
Garda Financiară a suspendat activitatea a trei magazine din Galaţi pentru că nu aveau sau nu foloseau case de marcat fiscale. S-a întâmplat în timpul controalelor efectuate, în weekend, în pieţele şi în zonele comerciale aglomerate din municipiu. Unităţile care nu deţineau casă de marcat au activitatea suspendată până când îşi vor achiziţiona un astfel de instrument, iar cele care nu înregistrau toate tranzacţiile au activitatea suspendată timp de trei luni. În timpul ...
Pagina 10 din 11