Remember. Demis Roussos (1946-2015)

Sâmbătă, 25 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Cântărețul, compozitorul și muzicianul grec Demis Roussos s-a născut pe 15 iunie 1946, la Alexandria, Egipt, dintr-un tată grec şi o mamă egipteană de origine italiană. Pasionat de mic de muzică, a fost fascinat de ritmurile arabe, pentru ca la zece ani, să descopere jazz-ul şi să înveţe să cânte la trompetă. Tot în copilărie, a făcut parte, timp de cinci ani, din corul bizantin al bisericii greceşti din Alexandria.La  cincisprezece ani, familia lui s-a mutat în Grecia. ...

Remember. László Székely (1877-1934)

Joi, 23 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Arhitectul maghiar László Székely  s-a născut pe 3 august 1877, la Salonta, judeţul Bihor. A absolvit liceul la Salonta, a urmat apoi Facultatea de Arhitectură din cadrul Universităţii Politehnice din Budapesta, unde l-a avut ca mentor pe marele arhitect Alajos Hauszmann, cel care a proiectat Palatul Regal din Buda. După absolvire a beneficiat de o bursă de studii în Italia, unde şi-a rafinat stilul. Întors din Italia, a lucrat pentru atelierul lui Czigler Győzőunui, un maistru ...

Oameni de seamă. Grigore Baștan, un as al aerului

Joi, 23 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Generalul-maior Grigore Baștan s-a născut pe 23 ianuarie 1922, la  Coșcodeni, județul Bălți (astăzi, în Republica Moldova).A urmat cursurile Şcolii tehnice agricole la Păstrăveni - Neamţ şi ale Liceului "Ion Creangă" din Bălţi. Ulterior, concomitent cu cariera militară, a urmat cursurile Colegiului Naţional "Carol I" din Craiova.În 1938, a renunțat la studii şi intrat în armată, în cadrul Centrului de Instrucţie al Aeronauticii, iar la 26 aprilie 1939 a fost "însumat ...

Remember. Nicolae Ionescu (1820-1905)

Vineri, 24 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Nicolae Ionescu, publicist, om politic, s-a născut în 1820, la Bradu, judeţul Neamţ.A studiat la Academia Mihăileană din Iaşi, apoi a urmat Facultatea de Drept la Paris. În Franţa, s-a alăturat Societăţii Studenţilor Români şi a luat parte la diferite acţiuni de susţinere a culturii române, fiind redactor la revista „Étoille du Danube”, care apărea la Bruxelles. Surprins în capitala Franţei de „primăvara popoarelor”, Ionescu nu a reuşit să revină în ţară dec ...
Muzio Clementi, compozitor, pianist virtuoz, pedagog, dirijor, editor de muzică, editor și producător de piane italian s-a născut pe 23 ianuarie 1752, la Roma. Este considerat tatăl muzicii moderne pentru pian, lucrările sale fiind studiate şi astăzi.Încurajat să studieze muzica de către tatăl său, a fost sponsorizat ca tânăr compozitor de Sir Peter Beckford, care l-a dus în Anglia pentru a-și completa studiile. Mai târziu, a făcut nenumărate turnee în Europa, de la baza s ...
* De Ziua Unirii Principatelor Române, însuși Marcel, cel mai unionist fiu al Buzăului, a transmis un mesaj emoționant: "Astăzi ne amintim cu recunoștință și bucurie de unire, Alexandru Ioan Cuza, Moș Ion Roată și divanul tik-tok."* Azi e Revelionul Ospătarilor din politică, adică a patrioților de cumetrie care s-au prins în Hora Unirii, convinși că e sârbă electorală.* După ce Donald Trump a scos SUA din Organizația Mondială a Sănătății, un conspiraționist din Mi ...

Lasă, bă, că merde și așa!

Miercuri, 22 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Noul președinte al SUA este căsătorit cu Melania Trump. Jos pălăria! E un alt fel, nu tocmai subtil, de a remarca faptul că, la ceremonia de învestire a lui Donald Trump, Întâia Doamnă a Statelor Unite a fost strălucitoare. Am spus "ceremonie de învestire"?! În multe publicații de la noi am citit că a avut loc o "ceremonie de inaugurare a lui Trump". De ca si cum americanii au dat în folosință ceea ce numim Trump Tower, sau, de ce nu, noul sediu al Agenției de Ocupare a For ...

Ce treabă are Ursula cu Prefecturma

Joi, 23 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Rareș Bogdan a vorbit în plenul Parlamentului European. Au măi trăit și alții acesta supliciu. Cu mina unui patriot dovedit clinic, Răreșel a spus: "Noi, europenii, am uitat prea mult de locurile de muncă si problemele fermierilor, în favoarea unui Green Deal plin de absurdități și a unui politically correctness dus la chestiuni inimaginabile." Domnu' Rareș, să știți că ceea ce-ai țâpurit matale ieri am spus unii dintre noi de nenumărate ori, în ultimii cinci ani, dar un ...

Micuța Unire și limba de lemn

Vineri, 24 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Odinioară, i se spunea Unirea Principatelor. Acum, I se zice "Mica Unire". Atât de mică, încât, la festivitătile de la Cluj-Napoca, primarul localității va fi prezent în număr cât mai mare. Astfel încât "Hora Unirii" să poată fi confundată mult mai ușor cu "Dansul Pinguinului". Ca să nu bată la ochi, Băsescu o ține langa cu celebra sa perorație cu damf unionist: "Pe 1 decembrie sărbătorim Marea Unire, dar eu îmi încep ziua de 24 ianuarie cu una mică. Din motive senti ...
Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"Ţii minte dansul mut al întâlniriipe calea care duce într-o doară?! –era tangou, sau vals, nici nu mai ştiu –şi eu credeam că duce până-n gară!Şi ce volute-n dârdora-ntâmplăriine desenau portaluri spre uitare –era frumos, foarte frumos era –chiar auzeam „drum bun” la fiecare!Şi că plecăm cu trenul tocmai undenu vine seara să te risipească –dar auzeam şi râsuri şi plânsoridinspre-adâncimea cea dumnezeias ...
Pagina 447 din 2505