Circa 700 de gălățeni au ajuns la Urgenţe în primele zile ale anului
Vineri, 03 Ianuarie 2025 17:00 | Publicat în Regional
Primele trei zile ale anului 2025 au fost pline pentru cadrele medicale de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean din Galați.
Surse din cadrul unității spitalicești ne-au declarat că acest lucru se datorează și faptului că medicii de familie sunt liberi în aceste zile, iar oamenii dau buluc la UPU, chiar și atunci când starea lor medicală nu este una foarte gravă. În perioada 1-3 ianuarie, aproximativ 700 de persoane au solicitat ajutorul cadrelor medicale ...
Asistentul virtual Siri de la Apple, mult prea curios
Vineri, 03 Ianuarie 2025 15:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Compania Apple a fost de acord să plătească 95 milioane de dolari pentru a soluționa un proces în care este acuzată că a folosit asistentul său virtual, Siri, pentru a asculta persoanele care folosesc dispozitive iPhone, potrivit AP News, preluată de Mediafax. Propunerea de soluționare depusă marți la o instanță federală din Oakland, California, ar rezolva un proces vechi de cinci ani, care se învârte în jurul unor acuzații conform cărora Apple a activat Siri în mod clandest ...
Un nou sistem „Patriot” pentru România, în locul celui donat Ucrainei
Vineri, 03 Ianuarie 2025 16:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Departamentul Apărării din Statele Unite a alocat un contract de 946 milioane de dolari companiei de armament Raytheon Technologies (RTX) în vederea furnizării României de sisteme suplimentare de apărare aeriană "Patriot", anunță vineri The Defense Post, citat de HotNews. Termenul de finalizare al contractului este 31 decembrie 2029.
Site-ul specializat în probleme militare amintește că acordul va marca a treia livrare de sisteme "Patriot" către România, după achizițiile anterio ...
Cât de proști pot fi românii, varianta de sărbători
Sâmbătă, 04 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Fiecare zi care trece ne mai aduce dovezi că ne merităm soarta de popor prostit la nesfârșit, bătut de soartă și furat de liderii lui.
Fiece viețuitoare are instinctul de a-și conserva propria existență, de a lupta pentru supraviețuire. Omul a mai pierdut din instincte, de aceea, prin țările civilizate lecțiile de supraviețuire se predau la școală. Acolo afli cum să te comporți în anumite condiții care presupun elemente naturale pe care nu le poți controla, cum ar fi modu ...
Parc industrial construit de o firmă gălăţeană
Sâmbătă, 04 Ianuarie 2025 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Un nou parc industrial a fost finalizat, la sfârşitul anului trecut, în oraşul bihorean Ştei, situat la 83 km de Oradea. Parcul a fost construit de firmele Precon Transilvania din Oradea şi Citadina 98 din Galaţi. Lucrările de infrastructură, în valoare de 21,3 milioane de lei (4,3 milioane de euro), au presupus amenajarea accesului, asigurarea reţelei de străzi interioare, a alimentării cu apă şi energie electrică, precum şi realizarea iluminatului public. Parcul se întinde pe ...
Hoț de mașini, prins cu capcana de cuie (video)
Vineri, 03 Ianuarie 2025 18:20 | Publicat în EVENIMENT
Hoții de mașini din Tecuci ies din nou în evidență, chiar la început de an! Un localnic de 31 de ani a profitat de naivitatea și neatenția posesorului unui autoturism și l-a furat chiar din parcarea unui supermarket din centrul orașului. Hoțul nu au stat pe gânduri când a văzut mașina cu cheia în contact și cu motorul pornit. S-a urcat la volan și a demarat în trombă, lăsându-l pe proprietar să ceară ajutorul poliției. Între timp, a făcut o veritabilă cursă prin jud ...
Sute de copii ajung zilnic la spital cu afecțiuni respiratorii
Vineri, 03 Ianuarie 2025 19:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Situație alarmantă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. Ioan" din Galaţi, unde cadrele medicale îngrijesc zilnic, în această perioadă, 150 de copii bolnavi care le trec pragul cu afecțiuni respiratorii, gripe sau pneumonii. În acest context, medicii pediatri trag un semnal de alarmă și spun că micuții trebuie tratați doar după un consult de specialitate și după sfatul și indicația cadrelor medicale, tratamentul făcut acasă, dup ...
Premierul Groenlandei vorbește despre independență
Vineri, 03 Ianuarie 2025 13:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Prim-ministrul Groenlandei, Mute Egede, și-a exprimat, în discursul său de Anul Nou, dorința de a urmări obținerea independenței față de Danemarca, o schimbare semnificativă în retorica privind viitorul insulei arctice, relatează agenția Reuters, citată de HotNews. Discursul lui Egede vine în contextul comentariilor președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, care și-a exprimat dorința de "proprietate și control" asupra Groenlandei. Totodată, Egede și-a exprimat dori ...
Arestarea traficanților necesită eforturi și costuri tot mai mari
Sâmbătă, 04 Ianuarie 2025 09:20 | Publicat în JURIDIC
O acțiune din trei desfășurată de structurile de combatere a criminalității organizate în 2024 a fost considerată ca fiind de mare amploare, ceea ce a presupus efectuarea de zeci de percheziții simultane, în mai multe județe, necesare destructurării grupărilor și strângerii de probe. Asta a presupus un efort sporit și mobilizarea a sute de polițiști și jandarmi. Peste 5.000 de percheziții desfășurate la nivel național s-au soldat cu arestarea a aproape 1.900 de suspecți, ...
Poza zilei. A trecut Revelionul, vine... toamna?
Vineri, 03 Ianuarie 2025 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Nu știu cum le ziceți florilor din imagine, fie crizanteme pitice, fie dumitrițe, cum le spunea bunica mea Păuna, evident, denumire moștenită din generație în generație fiindcă erau înflorite pe la Sfântu Dumitru, adică pe 26 octombrie. Bunica pregătea pomană pentru fiul ei cel mic, dispărut dintre noi de timpuriu, și mă trimitea la mătușa Gherghina, alt nume de floare (Dalia, adică) pe care generațiile actuale nu-l prea știu, ca să-i aduc dumitrițe, să-i punem unchiulu ...