Azi e milionar în lire sterline. Dar trenul i-a fost casă

Azi e milionar în lire sterline. Dar trenul i-a fost casă
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

* Poveste. Doar 20 de lire, atât avea în buzunar când a plecat acum zece ani, cu autobuzul, spre Londra. Potrivit Antena Stars, a lucrat mai întâi la recepția unui hotel, într-un cazino şi, apoi, în domeniul imobiliar, locuind într-o cameră mai mică decât o debara și mergând kilometri întregi pe jos pentru a ajunge la serviciu. A dormit chiar în tren, dar nu a renunțat niciodată la visurile sale. După ani de trudă şi lacrimi, chiar şi o perioadă de depresie, Marius Spătaru, originar din Constanţa, conduce o companie de consultanță educațională, prezentă deja în mai multe țări. Prin proiectele sale, el și echipa sa sprijină tinerii studenți, oferindu-le acces la educație de calitate și oportunități reale de dezvoltare personală și profesională. Totodată, organizează evenimente de anvergură chiar în inima Londrei și este un exemplu al faptului că perseverența poate transforma visul în realitate.

Povestea lui ne va fi dezvăluită sâmbătă, 23 august, de la ora 16,00, la prima ediţie din noul sezon al emisiunii „Visul românesc - Succes internațional”, realizată de Mădălina Bălan. După America, Dubai, Coasta de Azur, noua serie aduce în fața publicului experiențele emoționante ale românilor stabiliți la Londra, oameni care au pornit de la zero și au reușit să transforme sacrificiul și perseverența în adevărate povești de succes.

„Imigrarea, în sine, poate fi o dramă! Din drame s-au născut cele mai frumoase şi emoţionante poveşti”, spune realizatoarea emisiunii.

Citit 1736 ori Ultima modificare Vineri, 22 August 2025 17:34

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de La muncă ,nu la intins mâna.
    Sâmbătă, 23 August 2025 09:05
    128.127.118.***
    DACĂ VREI SĂ AI......Te duci să te hâiești,Da nu prea mai trăiești.Nu ai timp si nici nu-ți permiți.Economisești.Iți mănânci de sub unghii.Stiți de unde vine vorba brânză-n sticlă?Eu stiu.De la tata.
    2
    1

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.