SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Motanul Larry, pregătit să-i ureze bun venit noului prim-ministru al Marii Britanii în Downing Street 10

Scris de Sâmbătă, 06 Iulie 2024
Pe 5 iulie 2024, o schimbare radicală s-a produs în politica Regatului Unit. După 14 ani de regim conservator, premierul Rishi Sunak a fost înfrânt categoric de liderul laburist, Keir Starmer Un vechi locatar a rămas totuși la numărul 10 de pe Downing Street, imobilul care găzduiește reședința oficială și…

Probleme care apar în viața sexuală

Scris de Sâmbătă, 06 Iulie 2024
În viața sexuală a oricărui cuplu pot apărea mai multe tipuri de probleme. Vestea bună este că pentru fiecare există soluții, cu condiția să fie conștientizate, comunicate și înțelese de ambii parteneri. Problemele care pot apărea pe plan sexual sunt: 1. Probleme medicale. Sunt probleme care împiedică erecția sau orgasmul.…

Tabără de creație pentru copii

Scris de Joi, 04 Iulie 2024
Centrul Cultural "Dunărea de Jos" organizează pentru copiii cu vârste între 8 și 15 ani ediția a XIII-a a taberei de creație, activitate care le va deschide celor mici lumea artei și a meșteșugurilor populare. În perioada 8-12 iulie, peste 50 de copii din municipiul și județul Galați vor experimenta,…

Ce părere au gălățenii despre programul de reciclare RetuRO

Scris de Joi, 04 Iulie 2024
Programul de reciclare retuRO a stârnit reacții mixte în rândul gălățenilor. Deși mulți apreciază eforturile de a reduce deșeurile și de a proteja mediul, unii au semnalat probleme cu aparatele de reciclare, care nu acceptă toate tipurile de sticle de același fel. Unii gălățeni au sesizat că aparatele de reciclare…

Viciul l-a costat 10.000 de lei

Scris de Joi, 04 Iulie 2024
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea, împreună cu lucrători vamali, au descoperit în bagajele șoferului unui microbuz, câteva mii de ţigarete de diferite mărci, cu timbru de acciză din Republica Moldova, despre care bărbatul afirmă că le-a achiziționat pentru consum propriu. Descoperirea a fost făcută…

Gălățenii își pot face cazierul acasă

Scris de Joi, 04 Iulie 2024
Persoanele fizice care au nevoie de un certificat de cazier judiciar pot obține documentul gratis și fără să mai meargă la poliție pentru fiecare nouă solicitare. Această modalitate, de cerere a certificatului la ghișeu, rămâne una dintre cel trei valabile, la îndemâna oricărui solicitant care îl va primi în cel…

5.000 de spectatori la un concert de zile mari

Scris de Miercuri, 03 Iulie 2024
Pe 23 iunie, Tuluceștiul a găzduit un eveniment care deja a devenit marcă a comunei, ”Sărbătoare la Brateș”, organizat de Primărie și Consiliul Local Evenimentul s-a desfășurat în premieră pe stadionul construit exclusiv din fonduri proprii şi dat în folosință cu trei ani în urmă. Aleile care conduc spre locul…

Unde va fi mutat Talciocul

Scris de Miercuri, 03 Iulie 2024
„Vă informăm că Talciocul s-a mutat într-o nouă locație! De acum înainte, vă așteptăm lângă târgul auto, pe strada Macului nr. 52”, este anunțul pe care l-a postat, pe pagina sa publică de Facebook, societatea Gospodărire Urbană SRL, care administrează acest târg. Mutarea se va produce începând din data de…

Profesorul Toader Buhăescu, la 90 de ani

Scris de Miercuri, 03 Iulie 2024
Doctor în matematică, profesor universitar, autor de poezii și epigrame, cetățean de onoare al Galațiului, Toader Buhăescu împlinește, pe 3 iulie, vârsta de 90 de ani. Bine cunoscut și îndrăgit de generații de studenți, apreciat de tot atâtea generații de ingineri și cercetători, este la fel de activ ca în...…

Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, cinstit şi la Mănăstirea Toflea (FOTO)

Scris de Marți, 02 Iulie 2024
Mănăstirea Toflea din judeţul Galaţi și-a sărbătorit marți, 2 iulie, unul dintre ocrotitorii spirituali - Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei între anii 1457-1504 şi mare ctitor de lăcaşuri sfinte. Existenţa unui schit în sihăstria Buciumenilor, la confluenţa judeţelor Galaţi, Vrancea şi Vaslui, datează încă din secolul al…

Cum vă puteți reduce cu 50 la sută impozitul pe locuință

Scris de Marți, 02 Iulie 2024
În condițiile în care se preconizează o indexare cu 10,4 la sută a dărilor locale pentru 2025, o reducere cu 50 la sută la plata impozitului pe locuință ar fi mai mult decât binevenită. Aleșii locali au aprobat, cu unanimitate de voturi, două hotărâri care fac posibilă această facilitate. „Se…

La Putna lui Ștefan, au venit creştinii, precum odinioară plăieșii

Scris de Marți, 02 Iulie 2024
Comemorarea a 520 de ani de la adormirea în Domnul a Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, 2 iulie 1504 - 2 iulie 2024, a adunat, la Putna, mii de pelerini, care au venit, precum odinioară plăieșii lui Ștefan, să îi aducă un semn de recunoștință "Soarelui Moldovei". "De la…

Sfințirea noii biserici din localitatea Ghinghești

Scris de Marți, 02 Iulie 2024
Credincioșii din protopopiatul Târgu Bujor au trăit clipe de aleasă bucurie duhovnicească, în duminica întâi după Rusalii, odată cu sfințirea de către ÎPS Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, a bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, din localitatea Ghinghești. Cu acest prilej, biserica din apropierea Mănăstirii Adam a primit şi…

Un nou pavilion medical la Spitalul de Boli Infecțioase

Scris de Marți, 02 Iulie 2024
La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasă Parascheva” Galați va fi construit un nou pavilion medical, o investiție în acest sens fiind aprobată în ultima ședință a Consiliului Județean (CJ) Galați Investiția, în valoare de 75 de milioane de euro (aproximativ 15 milioane de euro – n.r.), va fi…

Rugăciune la Penitenciarul Galați

Scris de Luni, 01 Iulie 2024
Sistemul penitenciar și-a sărbătorit, în ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii spirituali. Cu acest prilej, ÎPS Casian s-a aflat alături de personalul administrativ și deținuții din centrele din Brăila – Tichilești și Galați, se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. În Penitenciarul de Maximă Siguranță…

Ziua comunei Umbrărești, cu artificii şi celebrități

Scris de Luni, 01 Iulie 2024
Pe 7 iulie, de la ora 15.00, la Umbrărești se va desfăşura Ziua comunei, în organizarea Primăriei și a Consiliului Local, în locul cunoscut ca Târg-Festival Cu acest prilej sunt anunțați cu onoruri invitați speciali: Laura Lavric, Jeni Nicolau, Lorenna și Anca Neacșu. Vasilica Tonu și Niculina Mitrița Gherghelău vor…

Poliția va testa mai mult și va da amenzi pe probe video

Scris de Duminică, 30 Iunie 2024
Conform noilor modificări ale Codului Rutier, vor putea fi testate pentru alcool și substanțe psihoactive și persoanele care circulă pe bicicletă sau trotinetă electrică. Au fost operate modificări și la testarea șoferilor, precum și la modalitatea prin care vor putea fi sancționați conducătorii auto agresivi. Guvernul a adoptat în ședința…

15 exemple de frumusețe masculină la superlativ

Scris de Duminică, 30 Iunie 2024
Topul celor mai frumoși bărbați din toate timpurile, realizat de către this-is-italy.com, include personalități precum actori, cântăreți, fotbaliști și prinți.1. James Dean. La doar 24 de ani, actorul american era extrem de popular și adorat atât de femei, cât și de bărbați. A sfârșit tragic, într-un accident de mașină.2. Marlon…

Gospodărire Urbană desfiinţează bătătoarele de covoare din cartiere

Scris de Sâmbătă, 29 Iunie 2024
„Tradiţia” gospodinelor de a scoate toate covoarele din casă, pentru a le scutura de praf şi peria în faţa blocului – la curăţenia generală dinaintea marilor sărbători – a cam devenit istorie. Desigur, pentru că există aspiratoare performante şi firme specializate care pot face covorul să arate ca nou-nouţ. În…

Cele mai sexy femei din toate timpurile

Scris de Sâmbătă, 29 Iunie 2024
Simbolurile hollywoodiene de odinioară încă domină topul celor mai frumoase femei ale tuturor timpurilor. Astfel, conform unui sondaj abordat de publicația "Daily Mail", Audrey Hepburn a fost desemnată simbolul frumuseţii feminine, din top făcând parte şi celebrităţi contemporane, precum cântăreaţa americană Beyoncé, modelul Kate Moss şi actriţa Scarlett Johansson. Sondajul…

Biletele de tratament din seria a X-a, distribuite integral

Scris de Vineri, 28 Iunie 2024
306 bilete au fost repartizate Casei Județene de Pensii (CJP) Galați pentru seria a X-a de tratament balnear, fiind distribuite integral, informează instituția gălățeană. Seriile de plecare sunt în zilele de 12, 13, 14 și 15 iulie. Pentru afecțiuni cardiovasculare, au fost alocate 37 de bilete, din care 16 la…

Premii în bani pentru stăpânii roboților de la RoSophia

Scris de Joi, 27 Iunie 2024
Cu unanimitate de voturi, consilierii locali reuniţi în şedinţă ordinară au aprobat premierea echipei din cadrul Centrului Județean de Excelență Galați care a obținut premiul Think Award, locul al II-lea, la Campionatul Mondial de Robotică ”FIRST Tech Challenge”, desfășurat în Statele Unite ale Americii, în perioada 17 - 20 aprilie…

Rovinieta poate fi achiziționată și prin Ghișeul.ro

Scris de Joi, 27 Iunie 2024
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi, 27 iunie, şi prin intermediul platformei Ghiseul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă. "Începând de astăzi, 27.06.2024, în urma încheierii acordului de parteneriat între CNAIR şi Autoritatea pentru Digitalizarea României, persoanele fizice care deţin cont…

Sute de gălățeni s-au ars singuri la buzunare de Rusalii

Scris de Miercuri, 26 Iunie 2024
Minivacanța de Rusalii a fost un prilej pentru gălățeni nu doar să se distreze, dar să își arate și părțile mai puțin bune ale conduitei în spațiul public. Aproape o mie de persoane au fost sancționate de forțele de ordine în perioada 21-24 iunie, mare parte dintre amenzile aplicate fiind…
Pagina 64 din 842