Galaţi, apără-ţi valorile! O personalitate a sportului are nevoie de noi

Galaţi, apără-ţi valorile! O personalitate a sportului are nevoie de noi
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Fosta handbalistă de legendă a Galaţiului Gabriela Artene, acum antrenoare şi profesoară de educaţie fizică, a fost diagnosticată cu o "tumoră glomică" la urechea medie, dreapta. Medicii din Piacenza (Italia) i-au spus că singura soluţie este operaţia, cât mai repede.

Cheltuielile pentru intervenţie sunt de minimum 13.500 de euro, iar clinica din Italia nu acceptă decontarea lor de către Casa de Asigurări de Sănătate din România. Pentru a strânge banii necesari, fostele coechipiere şi prietenii au convins-o cu greu să accepte să vorbească public despre acest necaz. "Nu-mi place să mă plâng! Trebuie să-mi rezolv problemele cu discreție", a fost prima reacţie a Gabrielei Artene.

Pe lângă problema banilor, timpul presează, operaţia fiind de dorit a fi făcută chiar la sfârşitul acestei luni, astfel că prietena şi colega de antrenorat Gabriela Talabă a făcut, pe o reţea de socializare, un apel la sprijin către toată comunitatea sportului gălăţean şi nu numai. "Orice sprijin material, oricât de mic, este binevenit. Vă suntem recunoscători pentru acest lucru", a scris pe contul său de socializare Gabriela Talabă. Conturile în care sunt aşteptate donaţiile sunt deschise pe numele Gabrielei Artene, la Banca Transilvania: lei - RO44 BTRL RONC RT04 2982 4101; euro - RO91 BTRL EURC RT04 2982 4101.

Ajunsă la vârsta de 50 de ani, Gabriela Artene este una dintre cele mai marcante personalităţi din sportul gălăţean. Celebra extremă stânga a jucat peste 15 sezoane pentru Oţelul, încă de la prima promovare în eşalonul de elită (anii ’80) şi până la trei semifinale în cupele europene, având în palmares şi un loc 4 la Campionatul Mondial cu echipa naţională.

A continuat să-şi dedice viaţa handbalului, înfiinţând Handbal Art, un club destinat copiilor şi juniorilor. Una din marile sale realizări aici, ca antrenor, o reprezintă Alexandra Dindiligan, campioană mondială de junioare în 2014 şi apoi vicecampioană mondială de tineret, tot ca extremă stânga.

Citit 14901 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Ianuarie 2018 15:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.