O gălăţeancă reconfirmă convocarea la lotul pentru triatlon. Delia Dudău, primul loc la Cupa Federaţiei

O gălăţeancă reconfirmă convocarea la lotul pentru triatlon. Delia Dudău, primul loc la Cupa Federaţiei
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

La Complexul Olimpic de la Izvorani, a fost organizată "Cupa Federaţiei" la aquatlon, care a contat şi criteriu de selecţie pentru loturile naţionale de triatlon. Peste o sută de sportivi, de la 18 cluburi afiliate federaţiei de specialitate, s-au prezentat la competiţie. Galaţiul a fost reprezentat de 12 sportivi, de la două cluburi: Aqua Sport şi Danube Swim.

Dintre gălăţeni, cel mai bun rezultat a fost cel al Deliei Dudău (Danube Swim, antrenor Gabriel Constantinescu), convocată în lotul naţional de triatlon - cadeţi, care a trecut baremul, după ce a terminat cursa de alergare (2,5 km) pe locul cinci, iar pe cea de înot (400 m liber) pe locul secund, iar la "general" a fost prima clasată.

"A fost o experienţă de neuitat, cu emoţii la înot, dar mi-am dat seama că pot, astfel că în final am trecut cu brio baremul. Urmează un duatlon (n.r. - 5 km alergare, 20 km ciclism, 2,5 km alergare) în luna martie, pentru care mă pregătesc deja, chiar dacă vremea nu a fost cea mai prietenoasă în ultimul timp, apoi va veni Campionatul Naţional de la Bucureşti, la începutul verii", ne-a declarat Delia Dudău.

Antrenorul Deliei, Gabriel Constantinescu, este foarte mulţumit de rezultatele sportivei sale. "Aş putea afirma că a îndurat condiţiile vitrege de pregătire, atât timp cât adversarii ei se pregătesc în sala de atletism de la "Lia Manoliu", iar noi pe Stadionul "Dunărea", chiar şi când au fost -3 grade. Dacă anul trecut la duatlonul de la Buftea a fost pe locul 6, anul acesta va trebui să se menţină pe locul primul loc, pentru a demonstra că poate reprezenta România la triatlon", ne-a precizat Constantinescu.

Celelalte clasări ale sportivilor de la Danube Swim au fost: copii (200 m înot liber, 1,25 km alergare), David Ragea - locul 3 şi Raisa Danilov - locul 6 (ambii 11 ani), Maria Gheţău - locul 4 şi Alexia Burlui - locul 7 (12 ani); cadeţi (400 m înot, 2,5 km alergare), Alina Andrei - locul 6, Denisa Crihană - locul 7, ambele la catetoria 14-16 ani, şi Albert Stratulat - locul 4 la categoria 16-18 ani.

Aqua Sport (antrenor Mihaela Hodină) a obţinut următoarele rezultate: Maria Radu (12 ani) - locul 3, Teodora Mihai (11 ani) - locul 5 şi Raluca Boboc (12 ani) - locul 6, la copii, respectiv, Răzvan Hodină (14-16 ani) - locul 6, la cadeţi.

Citit 1432 ori Ultima modificare Marți, 06 Martie 2018 19:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.