Voleibalistele de la CSU au început cu dreptul turneul final al seriei

Voleibalistele de la CSU au început cu dreptul turneul final al seriei
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

UPDATE: CSU Galați a câștigat, vineri, primul meci din acest turneu, cu Rapid, scor 3-0. A fost un joc cu mari emoții în primul set, început surprinzător de modest de echipa gălățeană, care s-a trezit condusă la mare diferenţă, 9-16. Din fericire, formaţia antrenată de Ileana Berdilă s-a dezmeticit la timp, a recuperat şi s-a  impus în prelungiri, scor 29-27. În următoarele două seturi, CSU Belor Galaţi şi-a etalat din plin superioaritatea: 25-19, 25-10.


Voleibalistele de la CS Universitatea, care au ca obiectiv promovarea în prima ligă, au avut o evoluție foarte bună în actuala ediție a campionatului Diviziei A2 de volei. Au dominat clar sezonul regulat al Seriei Est, cu 12 victorii și două înfrângeri cu 2-3 (din care au luat câte un punct). A urmat faza a doua, în care chiar că nu au avut adversare: de două ori 3-0 cu foarte tânăra echipă Top Volei Constanța, alcătuită în majoritate din junioare. Astfel, gălăţencele au ajuns, fără probleme, la turneul final, unde joacă cele mai bune patru echipe din Seria Est.

În urma licitației, turneul final se va desfăşura în organizarea celor de la CSM Medgidia. Alături de gazde şi de CSU Galaţi, vor mai evolua Rapid București și CSM Focșani. Meciurile se vor disputa mâine, sâmbătă și duminică, iar primele două clasate vor primi "undă verde" pentru turneul de promovare, alături de primele două echipe din Seria Vest, de unde vor obţine accesul în prima ligă tot primele două.

Cunoscând valoarea adversarelor, antrenoarea Ileana Berdilă îi asigură pe suporteri că nu vor fi probleme nici cu accederea în ultima fază. "Am obținut victorii în aproape toate meciurile cu aceste echipe, mai puțin cu Rapid, scor 2-3, și suntem foarte încrezătoare că va ieși bine și la Medgidia. Perioada petrecută de la ultimele meciuri (n.r. - aproximativ o lună) am folosit-o la parametri maximi. Fetele sunt conștiente de misiunea ce le revine și sunt hotărâte să nu cedeze pasul. Timp de relaxare va fi după turneul de promovare", ne-a spus antrenoarea gălățeană.

În turneul care debutează mâine se va juca în sistemul fiecare cu fiecare, ordinea meciurilor urmând a fi stabilită la ședința tehnică din această seară. Echipa gălățeană a plecat în cursul dimineții de astăzi spre orașul dobrogean, iar seara a avut un ultim antrenament.

Antrenoarea gălățeană va putea conta în aceste zile pe următorul lot de jucătoare: Anamaria Berdilă, Adriana Dudnic, Iuliana Cazamir, Teodora Șabloschi, Irina Todașcă, Ionela Vlad, Corina Vasile, Camelia Vasilie, Ioana Ștefu și "liberoul" Violeta Stan. În aceast lot nu se regăsesc două jucătoare care au evoluat în tot campionatul, ridicătoarea Florina Chirilov și Cristina Artimov.

Având credința că echipa noastră va trece cu brio și de acest turneu, la finele lunii mai (4, 5 și 6) o așteaptă marele examen, când se vor confrunta patru echipe - câte două din fiecare turneu final, cel de la Medgidia (Seria Est), respectiv, cel de la Oradea (Seria Vest). Primele două dintre acestea vor "prinde" promovarea în primul eșalon.

Citit 1559 ori Ultima modificare Vineri, 13 Aprilie 2018 21:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.