La invitația clubului Fantezia, antrenorul lotului național de dans sportiv, timişoreanul Horia Preda (36 de ani), a venit în Galaţi pentru un stagiu centralizat, cantonament în care sportivii, inclusiv cei de la Beija Flor Galați, dar și o pereche din Timișoara, au lucrat şi cu Andra Păcurar, campioană mondială en-titre la Under 21, secțiunea latino. Scopul pe termen scurt a fost intensificarea pregătirilor în vederea Campionatului Național de "10 Dansuri", care se va desfășura, la sfârşitul acestei săptămâni, la Cheile Grădiștei (Brașov), dar și pentru deplasarea importantă la un puternic concurs din Italia, la San Marino, de la mijlocul săptămânii viitoare. Am profitat de ocazie pentru un amplu interviu cu antrenorul lotului naţional.
- Cum vi se pare nivelul de pregătire al sportivilor pe care i-ați văzut la Galați, în timpul cantonamentului?
- De-a lungul timpului, Galațiul a fost un pol de putere în rândul dansului sportiv, atât la nivel național, cât și internațional, a dat medaliaţi la campioante mondiale şi europene. Îmi plac mult campionii naționali de anul acesta, Rareș Vădană și Tea Neculae (n.r. - campioni la secțiunea latino, juniori 14-15 ani), care pot lupta pentru un loc în finala de la Mondiale. Sunt copii bine pregătiți, cu o structură bună, cu antrenori care se ocupă de ei la cel mai înalt nivel.
- Dacă ar fi să facem o prognoză, pe termen lung, care sunt perspectivele acestui sport?
- Trebuie să recunosc că în mai toate orașele, fie că vorbim de Timișoara (n.r. - unde Horia Preda are propiul club) sau de Galați, se simte că vine un număr mai mic de copii, la toate sporturile, nu doar la dans. Părinții pun foarte mare accent pe școală şi pe alte activități pedagogice, educative. În același timp, antrenorii au devenit mai buni, pregătirea sportivului este mult mai minuțioasă, dar scade baza de selecție şi este important să ai o bază numeroasă de unde să îi selectezi pe cei mai buni.
- Care ar fi vârsta cea mai potrivită pentru a atrage copilul spre dansul sportiv de performanță?
- Cred că undeva în jur de 7-8-9 ani. Acestea sunt reperele pe care le dau eu. Toți copiii cu care am lucrat de la vârste mai mici am simțit că s-au dus, s-au "ars" mai repede. Dacă ajunge foarte repede la performanță, pentru a menţine ritmul depinde de abilitatea antrenorului sau de pregătirea psihologică, iar în România nu prea există.
- Suntem la un nivel încă mic de atragere a ideii de psiholog sportiv?
- Din păcate, da. Am căutat pentru mine, la Timișoara, un psiholog sportiv și foarte greu găsești pe cineva în branșa asta, care să aibă experiență la acest nivel. Copiii au un psihic diferit de al adulților. Eu încerc să îi tratez pe sportivii mei ca pe niște adulți. Discutăm despre lucrurile care ni se pot întâmpla, ne bucurăm, încercăm să gestionăm crizele și momentele care ni se întâmplă și care nu ne sunt favorabile, dar cred că dacă ții sportivul, în orice ramură, într-o bulă de sticlă, există riscul să fie dezamăgit. Este ca și la cei mari, iar dansul sportiv are avantajul de a avea foarte mult uman în el. Dacă eu am o așteptare de la ceva, s-ar putea să fiu dezamăgit, așa că trebuie să nu am nicio așteptare. Doar mă pregătesc și văd ce se întâmplă. La vârste mai mari ale sportivilor, lucrurile se așează altfel, încep să aibă experiența unor competiții de rang mai mare, iar ei știu cam pe unde se situează, știu cam ce-ar putea să facă, iar impactul emoțional nu mai este atât de mare, cum se întâmplă cu cei mici.
- Cât de mult contează armonia dintre cei doi parteneri pentru a face performanţă pe termen lung?
- Trebuie, ca antrenor, să urmărești relația dintre sportivi, să o crești, să înțelegi unde sunt limitele, ce ar trebui să facem unul pentru celălalt ca să ne susținem, iar când mai cresc şi ajung ca Tea și Rareș, să meargă la un Campionat Mondial, există discuția foarte serioasă de a se completa.
Azi am eu o zi mai bună, iar tu ești mai jos, mâine s-ar putea să fie invers, sunt aici pentru tine, asta trebuie să fie gândirea unui partener, să ofere un anume confort. Dansul este un el sau o ea. Dacă ai o relație cu sportul acesta, trebuie să îl tratezi ca pe o persoană, cât îi dai, atâta primești. Nu avem de-a face cu un cronometru, cu niște parametri numai fizici. Este mai mult decât atât, iar asta îl face un sport complex și frumos.
- Pentru dumneavoastră, omul Horia Preda, nu antrenorul, ce reprezintă dansul sportiv?
- Se poate spune că o destinație. Îmbătrânim, ne acceptăm limitele, ne retragem și devenim antrenori. Asta am învăţat de la sportul acesta, pe care îl practic din 1989 și de care m-am îndrăgostit. Pentru mine, dansul a însemnat totul. Tot ce am învățat a fost datorită acestui sport și vreau să cred că am o relație frumoasă cu el. Aici mi-am făcut familia, am prieteni, am oameni care mă "hrănesc". În general, se consideră antrenorul ca un fel de mentor, dar puţini discută despre faptul că, de cele mai multe ori, noi învățăm de la sportivi. Eu am învățat și de la antrenorii mei, dar, în ultima perioadă, și de la copii. Învăț în fiecare zi să mă reinventez, pentru că altfel mi se pare că îmbătrânesc. De fiecare dată când sunt cu ei încerc să fiu atent și să preiau cu mintea mea și, după înțelegerea mea, ce au ei nevoie și cum pot să fiu alături de ei, iar asta mă ține în formă. Când trăiești 30 de ani într-un sport, ai dreptul să spui că ești bătrân, nu și să te simți.
