Sportivii cu dizabilități locomotorii se întrec la Galați

Sportivii cu dizabilități locomotorii se întrec la Galați
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

O importantă și tradițională competiție pentru sportivii cu dizabilități locomotorii se va derula, timp de trei zile, de astăzi până sâmbătă, la Galați. Evenimentul este organizat de Asociația Persoanelor cu Handicap Sporting Club Galați, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Galați, precum și Consiliul Județean.

Vasile Cristea, președintele Sporting Club, ne-a spus că prima ediție a avut loc în 1992 și că la cea de acum și-au anunțat participarea peste o sută de sportivi. Cei mai mulți vor fi din Galați, ceilalți provenind din Republica Moldova, București, Cluj, Timișoara, Brașov, Lugoj, Brăila, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Sf. Gheorghe și din alte orașe.

"Având drept parteneri Direcția Județeană pentru Tineret și Sport și Fundația Sportul Gălățean, competiția cuprinde patru discipline sportive: atletism și powerlifting - la Stadionul "Dunărea", unde va avea loc și deschiderea festivă, tenis de masă - Sala Sporturilor "Dunărea" și, în ultima zi, o partidă de pescuit sportiv - la Baza de Agrement Zătun. Ieri-seară a avut loc ședința tehnică, în care s-au stabilit amănuntele despre întrecerile actualei competiții. În precedentele ediții, sportivii gălățeni s-au numărat printre protagoniștii întrecerilor. Sperăm că și în acest an evoluțiile acestora să fie la același nivel, ridicat", a spus președintele clubului.

Festivitatea de deschidere va avea loc astăzi, la ora 9.00, la Stadionul "Dunărea", iar de ora 9.30 va începe concursul de atletism şi powerlifting. Vineri, la Sala Sporturilor, competiţia la tenis de masă va avea loc în două sesiuni: 9.00 - 13.00 şi 14.00-19.00.

Citit 1036 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Mai 2018 23:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.