Campioana lumii va fi din Europa

Campioana lumii va fi din Europa
Bucuria croaţilor după calificarea dramatică, la loviturile de departajare
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Încă de vineri noaptea, după primele două sferturile de finală, s-a dat un prim verdict: campioana mondială va fi din Europa. Franţa - Belgia şi Anglia - Croaţia vor fi cele doua semifinale.

Selecţionata Franţei a fost prima care s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale, după ce a învins reprezentativa Uruguayului cu scorul de 2-0 (1-0). "Les bleus" au fost ajutaţi şi de portarul advers, Muslera, care a gafat incredibil, scăpând mingea din mâini la al doilea gol, după un şut al lui Griezmann din afara careului.

Belgia va juca a doua sa semifinală de Cupă Mondială din istorie, după cea din 1986, în urma victoriei în faţa Braziliei, cu scorul de 2-1 (2-0), prin autogolul marcat de Fernandinho (13) şi reuşita lui Kevin De Bruyne (31), în timp ce pentru sud-americani a înscris Renato Augusto (76). Brazilia a fost în minutul 90+4 foarte aproape de a împinge disputa în reprizele suplimentare, şutul lui Neymar fiind respins uluitor de portarul Courtois. Brazilia nu pierduse niciunul din ultimele sale 16 meciuri oficiale, în timp ce Belgia a ajuns la 23 de partide consecutive fără înfrângere.

Ziua de sâmbătă a început cu cel mai dezechilibrat "sfert", Anglia trecând de Suedia cu 2-0, după un meci pe care l-a controlat fără mari probleme şi datorită portarului Jordan Pickford, declarat omul meciului. Au marcat Harry Maguire (30) şi Dele Alli (59). Astfel, Anglia va juca din nou o semifinală de Cupă Mondială după o pauză de 28 de ani, în 1990 ocupând locul 4.

Ultimul "sfert" a fost şi cel mai dramatic, Croaţia calificându-se în semifinale după ce a învins echipa gazdă, Rusia, cu 4-3 la loviturile de departajare. Ruşii au deschis scorul prin Cerîşev (31), Croaţia a egalat după opt minute prin Kramaric şi s-a intrat cu scorul de 1-1 în reprizele suplimentare. Vida a făcut 2-1 pentru croaţi în min. 101, iar Rusia a egalat prin Fernandes (115). La loviturile de departajare au înscris Marcelo Brozovic, Luka Modric, Domagoj Vida şi Ivan Rakitic, respectiv, Alan Dzagoev, Serghei Ignaşevici şi Daler Kuziaev. Au ratat Mateo Kovacic de la croaţi, iar Fedor Smolov şi Mario Fernandes, de la ruşi.

Preşedinta Croaţiei, show in vestiar

Croaţia s-a calificat în semifinale pentru prima dată din 1998, performanţă care a fost sărbătorită intens de Kolinda Grabar-Kitarović (50 de ani), preşedintele Croaţiei, alături de jucători. Aceasta a văzut meciul din tribuna oficială, alături de prim-ministrul rus Dmitri Medvedev, într-o ţinută sport, cu un tricou în culorile echipei ţării sale. După victoria la loviturile de departajare, Kolinda Grabar-Kitarović a mers in vestiarul fotbaliştilor croaţi, unde a cântat şi dansat împreună cu aceştia.

Programul semifinalelor

Prima finalistă va fi desemnată în urma partidei dintre Franţa şi Belgia, care va avea loc marţi, de la ora 21.00. Cealaltă semifinală, Anglia - Croaţia, se va juca miercuri, tot de la ora 21.00. Finala mică se va disputa la Sankt Petersburg, pe 14 iulie, de la ora 17.00, iar finala mare e programată pentru ziua de 15 iulie, de la ora 18.00, pe stadionul "Lujniki" din Moscova.

Citit 1015 ori Ultima modificare Duminică, 08 Iulie 2018 16:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.