A fost numit primul director al clubului Primăriei

A fost numit primul director al clubului Primăriei
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Eveniment important pentru sportul gălăţean, noul club al Primăriei a primit ieri Certificatul de Identitate Sportivă (CIS), considerat un adevărat certificat de naştere al oricărei entităţi sportive cu personalitate juridică.

CSM Galaţi există, de ieri, oficial, aspect atestat de eliberea CIS-ului de către Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS). Importantul document, fără de care nu se pot face, printre multe altele, afilierile la federaţii, a fost ridicat de la Bucureşti de către Marius Cosoreanu.

Acesta a fost numit director general interimar, pentru a se ocupa de toate formalităţile şi aspectele organizatorice necesare pentru ca CSM să fie funcţional şi practice, urmând ca ulterior să fie organizat un concurs pentru stabilirea principalului conducător al acestui club.

Cosoreanu (39 de ani) a fost fotbalist cu cea mai mare parte a carierei la FCM Dunărea, iar activitatea de management în sport a început-o prin fondarea şi dezvoltarea Şcolii de Fotbal Junior, cu activitate axată pe copii şi juniori. În turul sezonului trecut, a fost director general la Oţelul. Este absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Galaţi, cu master în management sportiv.

În luna martie a acestui an absolvit un important curs de management în sport şi în particular în fotbal, cu o durată de nouă luni, organizat de UEFA şi "Swiss Graduate School in Public Administration" din cadrul Universității Lausanne. Temele de bază ale acestui curs "UEFA Certificate in Football Management" au fost: organizarea în fotbal, managementul strategiilor și al performanței, management operațional, marketing și sponsorizări în fotbal, comunicare și relații publice, managementul evenimentelor și al voluntarilor.

"Sarcina mea principală este să organizăm secţiile astfel încât clubul să devină cât mai repede funcţional şi din punct de vedere practic", a spus Marius Cosoreanu.

Înfiinţarea CSM Galaţi a fost aprobată în şedinţa Consiliului Local din 30 mai, care la sfârşitul lunii trecute a aprobat sigla şi culorile, alături de mici modificari în organizarea pe secţii. Astfel, CSM Galaţi ar urma să-şi desfăşoare activitatea prin opt secţii: "şah, nataţie, tenis şi atletism", fotbal, baschet, handbal, volei, "hochei şi patinaj", sporturi de contact şi "alte sporturi".

Hocheiul trece la CSM

Unul dintre obiectivele imediate este ca activitatea echipei de hochei seniori CSM Dunărea, campioană în 2015 şi 2016 şi câştigătoarea "Cupei României" în decembrie 2016, să fie preluată de CSM Galaţi. În acest moment, situaţia financiară de la CSM Dunărea este critică şi nu permite susţinerea echipei de seniori în următorul campionat. CSM Dunărea, aflat în subordinea MTS, aşteaptă o suplimentare a bugetul de către minister, altfel nu prea va mai avea cu ce să susţină nici măcar activitatea echipelor de juniori.

Acum, după ce s-a obţinut CIS-ul, vor putea fi făcute şi celelalte acţiuni de asociere, afiliere la federaţie şi înscrieri în campionate.

Un astfel de pas va fi făcut în ceea ce priveşte echipa de handbal feminin CSU Danubius, care va urma să semneze un contract de asociere - colaborare cu CSM Galaţi şi să activeze în următoarea ediţie a Ligii Naţionale sub titulatura CSM CSU Danubius Galaţi.

Citit 18577 ori Ultima modificare Joi, 19 Iulie 2018 00:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.