BOX. Se apropie primul gong la Centura de Aur

BOX. Se apropie primul gong la Centura de Aur
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În premieră absolută, la Galați se va desfășura "Centura de Aur" - competiție internațională de box amator pentru seniori, organizatori fiind Primăria Galați și Federația Română de Box (25-29 septembrie). Cel care a făcut legătura între municipalitatea gălățeană și forul național de specialitate este maestrul Costel Burlacu. "Probabil, rolul meu s-a terminat și, mai mult ca sigur, mă voi afla în preajma organizatorilor, pentru a da o mână de ajutor la acest adevărat eveniment pugilistic. Aici se vor lupta seniorii, iar deocamdată Galațiul nu are boxeri de această vârstă, dar sigur va avea".

Altfel, antrenorul emerit își pregătește intens elevii pentru Campionatele Naționale ale cadeților, de la Satu Mare (20 octombrie). Burlacu îi va prezenta în concurs, peste o lună de zile, pe Sebastian Dănilă (categoria 41,5 kg), Albert Irimescu (43 kg), Alexandru Suvache (46 kg) și Nicolae Brudaru (52 kg).

Întorcându-ne la "Centură" să amintim că la această ediție vor fi prezenți pugiliști din Cuba, Rusia, Germania, Irlanda, Polonia, Marea Britanie, Bulgaria și, desigur, România.

Citit 2145 ori Ultima modificare Joi, 20 Septembrie 2018 18:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.