Turneele judeţene pentru micii fotbalişti

Turneele judeţene pentru micii fotbalişti
SF Oţelul, campioana judeţeană a celor de 9 ani
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Faza judeţeană a celor mai importante şi mai populare competiţii pentru micii fotbalişti au avut loc în sala din Şendreni: "Trofeul Gheorghe Ola" - pentru cei cu vârsta de 9 ani, respectiv, "Trofeul Gheorghe Ene" - pentru cei de 8 ani. Practic, a fost debutul acestor copii într-o competiţie cu caracter naţional.

În turneul celor de 9 ani, au luat parte 16 echipe, din Pechea, Tecuci şi Galaţi, care au fost repartizate în patru grupe. Câştigătoarele acestora au jucat apoi în semifinale şi cele două finale. În prima semifinală au evoluat echipele Junior Galaţi (antrenor Ovidiu Lupu) şi Şcoala de Fotbal Oţelul (antrenor Bogdan Balaban), aceasta din urmă câştigând cu 14-0. În cealaltă semifinală, echipa a doua a SF Oţelul a câştigat cu dramatism, 3-2 (1-1) după loviturile de departajare, în faţa celor de la Şoimii Dunăreni (antrenor Bogdan Crăciun).

Astfel, finala mare a fost în "familie", între copii antrenaţi de Bogdan Balaban, dar chiar şi aşa s-a jucat cu îndârjire, pe lângă entuziasmul specific vârstei. SF Oţelul I s-a impus cu 5-4, calificându-se astfel la etapa zonală, care va avea loc în perioada 2-5 decembrie.

Lotul SF Oţelul a fost format din: Roşu, Tudose - Pentiuc, Hilohe, Hurduc, Patriche, Moldoveanu, Muha, Rebega, Căuş, Manea, Di Grandi, Bujeniţă, Scumpu, Alexandru, Crişan, Zamfir, Rotaru, Mătcaş, Teşu şi Zaharia.

Asociaţia Judeţeană de Fotbal, organizatoarea competiţiilor, a acordat şi trofee individuale: Rareş Patriche (SF Oţelul) - golgheterul turneului cu 12 reuşite, Antonio Pentiuc (SF Oţelul) - cel mai bun jucător şi Alexandru Grigore (Luceafărul Galaţi) - cel mai bun portar.

Pentru "Trofeul Gheorghe Ene" al celor de 8 ani au jucat 12 formaţii. Semifinalele au fost între Şoimii Dunăreni şi Fortuna (antrenor Sorin Burloiu), prima câştigând cu 7-1, respectiv, SF Oţelul şi Liceul Sportiv (antrenor George Bedreagă), scor 2-0.

În finala mică, Fortuna a învins cu 4-0 pe LPS, iar în finala mare Şoimii au câştigat meciul cu SF Oţelul, scor 5-0. Astfel, echipa Şoimii Dunărenii a obţinut dreptul de a juca la faza zonală, programată în perioada 30 noiembrie - 3 decembrie.

Lotul echipei câştigătoare a fost format din: Tănase, Arsene - Toniţă, Roman, Borş, Chirilă, Bâgu, Neagu, Cristea, Berigic, Pruteanu, Pagu şi Oblăncenscu.

La premiile individuale, laureaţii au fost: Robert Toniţă (Şoimii) - golgheter cu 11 reuşite, Sebastian Roşu (SF Oţelul) - cel mai bun portar şi Rareş Chirilă (Şoimii) - cel mai bun jucător.

foto 1. SF Oţelul, campioana judeţeană a celor de 9 ani; foto 2. Şoimii Dunăreni, echipa campioană la categoria 8 ani:

Citit 2191 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Noiembrie 2018 17:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.