Echipa antrenată de Alexandru Ciobanu a intrat serios "în pâine". Pe lângă antrenamentele susţinute, "oţelarii" sunt preocupaţi şi de jocurile de verificare, unde stafful tehnic urmăreşte îndeaproape evoluţia tuturor jucătorilor. Sâmbătă, "oţelarii" s-au deplasat la Ianca, pentru o partidă cu o colegă de eşalon - Viitorul. "Am avut un joc util, cu multe realizări, pe care, în ansamblu, l-am dominat. Am folosit foarte mulţi jucători tineri şi foarte tineri - 19 ani media de vârstă în prima repriză, 17,6 ani în cea de-a doua. Totuşi, mai avem mult de lucru, o parte din jucători se află în probe, ei trebuie să ştie şi acest lucru", ne-a declarat Ciobanu junior.
Scorul partidei a fost 2-1 pentru gălăţeni, după 1-1 la pauză. Marcatori au fost: Grădinaru (în vârstă de numai 16 ani) şi Ghiocel - din penalti.
Iată echipa de start (o parte dintre seniori nu au fost folosiţi): Viorică - Pop, Bucevschi, Ghiocel, Manău - Munteanu, Goga, Crihană, Nemţanu - Grădinaru, Ţicămucă. Au mai jucat: Ursu, Cucu, Drăgan, Partenie, Neamţu, Farcaş, Dima, Alecu şi Zărnescu.
Programul următoarelor meciuri arată astfel: cu Dacia Unirea Brăila (miercuri, 7 august, ora 18,00, Stadionul "Oţelul"), sâmbătă - la Agrostar Tuluceşti (Liga a IV-a), iar pe 14 august - meciul de "Cupa României" (probabil cu ACS Universitatea).
Antrenorul ACS Universitatea şi-a testat juniorii
La două zile de meciul din "Cupa României", 4-1 cu Sporting Lieşti, antrenorul ACS Universitatea "Dunărea de Jos" a verificat un număr mare de juniori, pasibili de a face parte din lotul ce se pregăteşte pentru debutul în Liga a III-a. Astfel, vineri după-amiază, pe Stadionul "Portu Roşu", juniorii universitari au susţinut un joc de verificare în compania echipei Victoria Traian (Liga a IV-a a judeţului Brăila). Rezultatul a fost egal, 2-2 (1-1), dar nu acest lucru l-a interesat cel mai mult pe antrenorul Cătălin Savu. "Băieţii au avut o evoluţie încurajatoare, pe majoritatea dintre ei ne putem baza în viitoarele meciuri oficiale, în care va fi nevoie de cel puţin şase juniori. Vom mai efectua astfel de teste. La acest test au luat parte 17 juniori, copii talentaţi pe care ne putem baza", ne-a spus tehnicianul gălăţean. Cele două goluri ale echipei ACSU au fost marcate de Iacob şi Maţoianu (penalti).
Iată jucătorii folosiţi, mulţi dintre ei cunoscuţi din campionatul naţional al juniorilor A şi B: Enache - Munteanu, Iacob, Ignat, Bădilaş - Șuşnea, Baştină, Vârlan, Mihai - Vasea şi Maţoianu. Au mai jucat: Struţă, Darie, Stegaru, Popa, Blănaru şi Vardoianu.
Până la startul în campionatul celui de-al treilea eşalon, echipa universitară mai are de susţinut patru jocuri, după cum urmează: 7 şi 10 august, cu CSM Focşani (tur-retur); pe 14 august, meciul de Cupa României, faza a doua - după toate probabilităţile cu SC Oţelul; 17 august - Supercupa judeţeană, cu Zimbrul Slobozia Conachi.