Oţelul, joc reconfortant şi rezultat pe măsură
Foto: SC Oţelul

Oţelul, joc reconfortant şi rezultat pe măsură
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Runda a şasea din Liga 3 a fost una destul de bună pentru echipele gălăţene. SC Oţelul a câştigat categoric, scor 3-0, partida de acasă cu Şomuz Fălticeni, iar CSU „Dunărea de Jos” a obţinut primul punct din deplasare, 1-1 cu Ozana Tg. Neamţ. În schimb, Sporting Lieşti a fost învinsă de terenul liderului, Aerostar Bacău.

SC Oțelul Galați a reușit să învingă, scor 3-0, formația Șomuz Fălticeni, după un meci foarte plăcut pentru cei aproape 1.500 de spectatori prezenţi. Cei din Fălticeni au reuşit să ţină jocul echilibrat prima jumătate de oră, până când au ieşit la rampă jucătorii Oţelului cu experienţa primei ligi în spate. O superbă acţiune pe flancul drept a Cosmin Stoian, centrarea ideală a acestuia şi Marius Matei a deschis scorul cu o execuţie de mare spectaculozitate, o „semi-foarfecă” laterală, în min. 32. Astfel s-a pus baza pentru ceea ce a urmat, explozia puştilor din echipa gălăţeană. Andrei Munteanu (min. 59) a făcut 2-0 dintr-o pasă a lui Ţicămucă, care l-a lăsat singur cu portarul, după ce cu şase minute înainte ratase dintr-o poziţie identică, iar aproape de final (min. 88) a urmat clipa pe care Mădălin Grădinaru ar trebui să o ţină minte toată viaţă: primul gol înscris pentru Oţelul, la doar 16 ani!

„E o mare mândrie că am reuşit acest gol, nu mulţi ajung să joace la 16 ani în Liga a III-a, cu atât mai mult când este vorba de Oţelul Galaţi. O să muncesc în continuare pentru a confirma încrederea ce mi-a fost acordată şi să ajung să joc titular”, a mărturisit Grădinaru.

Antrenorul Alexandru Ciobanu i-a lăudat şi pe ceilalţi jucători foarte tineri din lot. „Am avut o evoluţie consistentă, am fost foarte agresivi în momentele când pierdeam posesia şi astfel am impus ritmul pe care l-am dorit. Îmi felicit jucătorii, mai ales că veneam după o săptămână mai altfel (n.r. - tensiunile generate de informaţiile despre situaţia financiară a clubului). La Mădălin, sperăm să nu rămână doar cu acest prin gol. Mai sunt şi alţi jucători foarte tineri care cresc frumos. A avut şi Dima situaţii de a marca, mai putea şi Munteanu, mai e Zărnescu şi mai sunt mulţi alţii. Asta denotă că drumul pe care am pornit este cel corect”, a declarat tehnicianul gălăţean.

SC Oţelul a avut în teren şapte jucători cu vârsta de maximum 20 de ani: portarul Gabriel Ursu (17 ani), Andrei Bordieanu (19 ani), Andrei Munteanu (20 ani), Filip Dima (18 ani), Robert Țicămucă (20 ani), iar de pe bancă au intrat alți doi jucători de viitor: Eduard Drăgan (18 ani) și Mădălin Grădinaru (16 ani).

Antrenorul Alexandru Ciobanu a trimis în teren următoarea formulă: Ursu - Stoian, Puțanu, Ghiocel (cpt), Manău - Munteanu, Bordieanu, Crihană, Dima - Țicămucă, Matei. Au mai evoluat: Cîrjan, Grădinaru, Pleșa și Drăgan.

În etapa următoare, SC Oțelul Galați se va deplasa pe terenul celor de la CSM Bucovina Rădăuți, sâmbătă, 5 octombrie 2019, într-un joc ce va începe la ora 15:00.

„Studenţii”, nemulţumiţi cu egalul

ACS Universitatea a reuşit un rezultat bun la Ozana Tg. Neamţ, scor 1-1, după ce la pauză s-a aflat în avantaj. Deşi s-a obţinut primul punct din deplasare în acest sezon, antrenorul Cătălin Savu s-a întors supărat la Galaţi. „Trebuia să câştigăm, la cum s-a derulat jocul. Am făcut un meci foarte bun, dar ratăm enorm. Am irosit contraatacuri în patru contra doi fundaşi, trei contra unul, am ratat şi din poziţii de singur cu portarul. Am pierdut două puncte, nu am câştigat unul”, a spus antrenorul principal al formaţiei studenţeşti. „Unsprezecele” aliniat: Enache - Ivaşcu, Morogan, Moise, Manea, Bădilaş - Chiriac, Lovin, Perju - Ţuiu, Grigoraş. Au mai jucat: Iacob, Mohorâţă, Izvoranu şi Ignat.

Din această săptămână, lotului CSU „Dunărea de Jos” i se va alătura talentatul Alexandru Avram, sperându-se ca acesta să aducă plusul de experienţă şi valoare cu care să se rezolve problemele de la finalizarea fazelor ofensive.

În etapa a 7-a, gălăţenii vor juca pe teren propriu, cu Ceahlăul Piatra Neamţ (sâmbătă, 5 octombrie 2019, ora 15,00).

Sporting, înfrângere la lider

O misiune aproape imposibilă au avut lieştenii de la Sporting, care s-au deplasat pe terenul liderului, Aerostar Bacău, echipă cu victorii pe linie. Cu toate strădaniile, la pauză era 2-0 pentru Bacău, iar după reluare ambele echipe au înscris câte o dată. Oaspeţii au marcat în mitanul al doilea, pentru 3-1, golul fiind înscris de Alex Stan. Au mai fost câteva oportunităţi, prin Dănăilă şi Stan, din păcate niciuna fructificată.

Antrenorii Doru Balmuş şi Cristi Brăneţ au început jocul în formula: Vădeanu - B. Dumitru, Gâţă, Dima, T. Năstase - Ionuţ Constantinescu - Nica, Stan, Mihu, Bârlădeanu - Dănăilă. Au mai jucat Iancu şi Adamache.

Sâmbătă, Sporting va juca acasă cu KSE Tg. Secuiesc.

Citit 2842 ori Ultima modificare Duminică, 29 Septembrie 2019 17:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.