United a răpus campioana şi revine în lupta pentru primul loc
Foto: Sonia Baciu

United a răpus campioana şi revine în lupta pentru primul loc
Obadă şi Dinicuţă, jubilând la golul de 3-1
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Din al treilea portar al lotului celor de la United în sezonul trecut, Andrei Dinicuţă a devenit cel mai bun jucător al unui meci încheiat cu o victorie de o mare importanţă, mai ales pentru moral, în perspectiva a ceea ce se conturează a fi din nou finala Ligii I, în faţa campioanei Imperial Wet Miercurea Ciuc. United Galaţi a produs formaţiei harghitene prima înfrângere a sezonului intern, scor 3-1!

United a deschis scorul în minutul 3, prin Laşcu, al cărui şut de la distanţă a avut o traiectorie atât de ciudată încât numerosul public n-a avut reacţie, senzaţia generală fiind că mingea a scuturat plasa pe exterior. Până pe la jumătatea primei reprize, pressingul echipei gălăţene a dat roade, ţinând jocul mult timp în jumătatea adversă, iar apoi rolurile s-au inversat. United a încercat să se apere cât mai exact şi să pândească oportunităţi, iar în puţinele situaţii în care defensiva a cedat a intervenit Dinicuţă. Titularizat în mare măsură pentru îndeplinirea cerinţei regulamentui de a avea jucător sub 23 de ani mereu în teren, tânărul portar a fost depăşit doar de două ori în tot meciul. Prima dată, înainte de pauză, la un şut care se ducea spre gol, când un adversar a vrut să se asigure că împinge în plasă, dar "latul de gol" s-a transformat într-o minunăţie de respingere, peste poartă de la un metru! Fără un pic de noroc, deseori nu poţi ajunge la victorie, iar asta cel mai bine o ştiu cei de la United, cu o sumedenie de finale jucate, toate pierdute! Aici putem cuantifica şi o execuţie necadrată a celor de la Imperial, dintr-o lovitură de pedeapsă, pentru cumul de şase faulturi. Au mai fost şi câteva bare, pe care le trecem tot în contul lui Dincuţă, vorba aia, barele sunt ale portarului.

În repriza a doua, s-a jucat mai mult în jumătatea de teren a echipei gălăţene, în coordonatele unei defensive tot mai sigure a gazdelor, ocaziile de gol ale atacatorilor de moment devenind tot mai rare. Iar din apărare s-a ieşit letal, Laşcu reuşind dubla în minutul 31. Când mai rămăseseră cinci minute şi jumătate, oaspeţii au început să rişte, jucând fără portar, însă eficienţa devenise un atribut doar al celor de la United. Imperial a înscris până la urmă, dar tardiv, când mai erau 32 de secunde de joc, în doar al doilea moment când Dincuţă n-a mai putut scoate. Chiar şi aşa, United n-a lăsat loc de ultime secunde cu emoţii, Obadă marcând pentru 3-1, după o recuperare a lui Laşcu. Mai erau 16 secunde, socoteli încheiate, cu victorie United!

Antrenorul gălăţean Florin Ignat, care a revenit pe teren ca jucător pentru a suplini plecarea brazilianului Araujo (nu i s-a reînnoit viza), l-a lăudat pe Dinicuţă, subliniind că acesta a influenţat şi evoluţia coechipierilor. "Sunt bucuros că Dinicuță începe să crească în joc, în primul rând pentru că astfel dă încredere întregii echipe, ceea ce este foarte important. Felicit jucătorii, în primul rând pentru atitudinea de care au dat dovadă, mulțumesc şi publicului minunat care ne-a împins de la spate. A fost ca o finală, cel mai bun meci de până acum, între cele mai bune echipe. Vom vedea ce o să mai fie după pauza de iarnă, vrem să câştigăm şi la Odorhei, ca să avem o vacanță liniștită", a declarat Florin Ignat.

Calcule pentru primul loc

În clasament, United a trecut pe primul loc, cu un punct avans, dar şi cu un meci mai mult disputat. Practic, pentru a ajunge pe primul loc la finalul sezonului, ce dă avantajul unui eventual meci în plus la presupusa finala dintre cele două, United are nevoie să câştige tot până la final, iar cei din Miercurea Ciuc să piardă un meci. United mai are de jucat cu FK Odorheiu Secuiesc (11 decembrie, deplasare), Autobergamo Deva (acasă, 19 ianuarie) şi Clujana Cluj-Napoca (deplasare, 16 februarie). De partea celalaltă, Imperial Miercurea Ciuc va mai juca cu FK Odorheiu Secuiesc (acasă, 8 decembrie), Autobergamo Deva (deplasare, 11 decembrie), Clujana (acasă) şi Informatica Timişoara (deplasare), speranţele gălăţenele legându-se de jocurile harghitenilor de la Deva şi Timişoara. United are 22 puncte, Imperial - 21, cele două fiind urmate de Dunărea Călăraşi, la mare distanţă, cu 13 puncte.

Meciul poate fi omologat cu 5-0

Logic ar fi ca partida să fie omologată cu victorie a echipei gălăţene prin forfait (5-0), pentru că Imperial Wet Miercurea Ciuc, în perioada în care încerca să atace fără portar, a greşit la o schimbare, încălcând regula prezenţei permanente pe teren a unui jucător Under 23, pe care nu l-a avut pentru o perioadă de 6-7 secunde. Arbitrii şi observatorul federal nu au observat, astfel că greşeala nu a fost menţionată în raportul de arbitraj. Cei de la United intenţionau să trimită o sesizare către FRF, în cursul zilei de ieri.

Regulament ilogic la Cupă

Ieri a avut loc tragerea la sorţi a partidelor din optimile şi sferturile de finală ale "Cupei României", în urma cărora s-a stabilt ca United să întâlnească, în deplasare, formaţia Poli Iaşi, din liga secundă. Pentru optimi, primele patru clasate din sezonul trecut au fost capi de serie, însă în regulament nu s-a prevăzut acelaşi lucru şi pentru sferturi. Astfel, a fost posibil să se ajungă în situaţia ca cele mai bune două echipe din ţară, United şi Imperial M. Ciuc, să joace între ele în sferturi, în cazul foarte probabil în care ajung acolo. Astfel, va fi un Final Four fără una dinre cele mai bune două echipe, ceea ce arată că tragerea la sorţi cu capi de serie pentru optimi este ilogică dacă nu se continuă la fel şi pentru sferturi. Sau logică, dacă am suspecta că s-a dorit culoar pentru echipele din Timişoara, Deva sau Călăraşi, cu antecedente de favoritism federal.

Citit 3211 ori Ultima modificare Marți, 26 Noiembrie 2019 18:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.