Mihaela Ilie, triplă medaliată la ”Europenele” de haltere

Mihaela Ilie, triplă medaliată la ”Europenele” de haltere
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Halterofila Mihaela Ilie a obținut trei medalii la Campionatul European pentru juniori (U15 și U17), desfășurat în Israel. Sportiva legitimată la CS Universitatea, asistată de Costel Dimofte, a reușit să "arunce" 107 kg, cu care a luat argintul european. Cu 84 kg la stilul smuls și 191 kg la totalul olimpic, gălățeanca a obținut medalii de bronz la categoria 64 de kg. 

Deși anul 2019 nu a fost unul foarte reușit pentru gălățeancă, aceasta este bucuroasă că a încheiat sezonul competițional pe podium. ”Nu am avut cea mai reușită competiție și nici cele mai frumoase rezultate. Nu am fost cea mai bună, am avut un an dificil, mai ales în ultimul timp, dar cu toate astea am avut oameni care m-au ajutat să depășesc toate momentele grele. Acum, la Eilat, am reușit să obțin trei medalii europene, ultimele la această categorie.

 A fost o competiție destul de dificilă, am avut emoții, chiar dacă am încercat să nu le arat ele au existat. Sper să nu fi dezamăgit pe nimeni, am tras cât am putut.Vreau să le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături, părinților mei, tatălui meu pentru că a fost dur cu mine și m-a încurajat de fiecare dată când am fost la pământ, antrenorilor mei - doamna Bălan m-a susținut cu sufletul, domnului Dimofte fără de care nu aș fi reușit niciodată, și nu în ultimul rând doamnei Lili (Niculiță) care a făcut parte din pregătirea mea. Vă mulțumesc! Sunteți minunați, vă iubesc!”, a declarat Mihaela Ilie.

Anul trecut, Mihaela Ilie s-a remarcat la "Europenele" juniorilor mici, unde a obținut o medalie de aur, una de argint şi una de bronz. În martie 2019, a fost triplă medaliată cu bronz la "Mondialele" de la Las Vegas.

Medaliile Mihaelei Ilie se alătură celor obținute de Dorina Tofan (acum legitimată la AMEFA Arad), argint la stilul smuls, cu 74 kg, și bronz la total - 162 kg, la junioare U15.

Citit 1499 ori Ultima modificare Vineri, 13 Decembrie 2019 09:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.