Rebeca Ciocan, câştigătoare la Bacău

Rebeca Ciocan, câştigătoare la Bacău
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

ATLETISM. Junioara gălăţeancă Rebeca Daria Ciocan a fost prezentă la Bacău, la „Cupa Bistriţa”, unde a excelat în proba de 60 de metri, pe care şi-a adjudecat-o cu timpul de 7 secunde şi 83 de sutimi. Pentru ea urmează două concursuri cu caracter de verificare, după care, pe 8 martie, va fi prezentă la „Naţionalele” indoor, în Sala „Lia Manoliu” din Capitală. Rebeca Ciocan este legitimată la CS Municipal Galaţi şi se pregăteşte cu antrenorul emerit Dumitru Văduvoiu.

TENIS. Gălăţeanul David Carteputredă (Viva Tenis Club) a făcut pereche cu Paisvant Deliescu (Piatra Neamţ) şi a dominat proba de dublu a unui turneu desfăşurat la Piatra Neamţ, pe care şi-a adjudecat-o fără probleme. Totodată, Carteputredă a jucat foarte bine şi la simplu (Under 14), probă pe care, de asemenea, a câştigat-o, după patru victorii: 6-2, 6-1 cu Obretin (Tennis Masters), neprezentarea lui Penteleiciuc (Piatra Neamţ), 6-4, 6-2 cu gălăţeanul Mihnea Robert Maftei şi 6-0, 6-0 cu timişoreanul Marinescu.

Citit 1910 ori Ultima modificare Duminică, 19 Ianuarie 2020 16:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.