Volei. Punctaj maxim în meciurile restante

Volei. Punctaj maxim în meciurile restante
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cele două echipe de volei gălățene din prima ligă au trecut cu bine de ”restanțele” disputate miercuri seară. Formaţia feminină CSU Belor a câştigat cu ceva emoții, scor 3-1, meciul disputat pe teren propriu cu FC Argeș Pitești, în timp ce băieții de la CSM Arcada s-au impus cu 3-0 în fața formației Gloria Buzău, în deplasare.

După primul meci din retur, adjudecat în deplasare în fața craiovenilor de la SCM „U”, formaţia gălăţeană CSM Arcada a repetat figura, de data aceasta câştigând cu 3-0 (14, 20, 21), tot în deplasare, cu SCM Gloria Buzău.

Existau ceva temeri în legătură cu dârzenia și riposta nou-promovatei, ce şi-a făcut un lot puternic, dar acestea au dispărut o dată cu primele schimburi de mingi, gălățenii începând partida în trombă. Până s-au dezmeticit gazdele, tabela conturase câștigarea primului set în favoarea oaspeților. Mai animate au fost celelalte două acte, în care și gradul ripostei echipei buzoiene a crescut. În setul doi, gazdele au putut ţine ritmul până la jumătatea actului, iar de la 16-16 campioana a trecut la cârma jocului, pe care l-a gestionat perfect. Asemănător a fost și actul al treilea, în care s-a jucat cap la cap, iar finalul le-a aparținut tot voleibaliştilor antrenaţi de Sergiu Stancu.

”Am obținut o victorie deosebit de importantă, care ne ajută să rămânem sus în clasament, alături de Dinamo, pe care am egalat-o la puncte, și de Zalău”, a spus antrenorul principal al formaţiei gălăţene, la finalul partidei.

Sergiu Stancu s-a declarat mulţumit şi de randamentul ucraineanului Gorcianiuk, recenta achiziţie care a intrat în mijlocul setului doi și a evoluat în tot setul al treilea, foarte bine, reușind 7 puncte.

Sextetul de start a arătat astfel: Hernan, Klapwijk, Bissette, Georgiev, Bala, Kollo - Cabrera (libero). Au mai jucat Gorcianiuk, Cuciureanu și Matei.

Sâmbătă, la Galaţi, CSM Arcada va evolua în cuplaj cu fetele de la CSU Belor, de la ora 17.00, în compania celor de la CSUV Timişoara. „Aşteptăm cu nerăbdare acest meci, pentru  că este primul meci în fața propriilor suporteri după o lună și jumătate, suporteri pe care îi dorim în continuare alături de noi”, a adăugat Sergiu Stancu.

Redresarea moralului

Echipa feminină CSU Belor a câștigat cu 3-1 (25-21, 21-25, 25-23, 25-21) disputa cu FC Argeș Pitești, echipa gălăţeană având o evoluție oscilantă, cu un început de meci bun, apoi o cădere în setul secund şi revenire la nivelul dorit în următoarele. Momentele mai puțin bune au fost puse de către antrenorul Bogdan Paul pe seama înfrângerii neașteptate din etapa trecută, de la Medgidia, care a afectat încrederea jucătoarelor sale. ”Tot timpul, după un meci la care te aștepți să ai anumite rezultate și care este foarte prost, așa cum a fost cel de la Medgidia, îţi dorești să faci mai mult şi apar complicaţiile. Nu suntem nici într-o formă foarte bună, meciul de sâmbăta trecută ne-a turnat plumb în picioare şi, din multe puncte de vedere, a fost greu să remontăm starea de spirit a echipei. Aveam nevoie de victorie, chiar și așa mai chinuită. Am avut pe parcurs evoluții oscilante, am făcut greșeli pe care nu ar fi trebuit să le facem la nivelul acesta, fapt care a dus la scorul strâns al meciului”, a declarat Bogdan Paul.

”Sextetul” de început a fost: Borislava Saykova, Ivana Radonjici, Daniela Lupescu, Talita do Nascimento, Corral Bouza și Ana Berdilă. Au mai jucat Adina Roșca și Violeta Stan. Daniela Lupescu a fost cea mai eficientă jucătoare a disputei, reușind 20 de puncte.

În urma acestui rezultat, CSU Belor se menține pe locul 6, cu 19 puncte, la 5 în spatele echipei din Lugoj. Următorul meci va fi sâmbătă, cu „U” NTT Data Cluj-Napoca, în jurul orei 19.00, imediat după partida celor de la CSM Arcada cu CSU Timişoara.

Citit 1250 ori Ultima modificare Joi, 23 Ianuarie 2020 18:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.