Cluburile de copii și juniori din Galați, aproape să-și oprească activitatea

Cluburile de copii și juniori din Galați, aproape să-și oprească activitatea
Pandemia de coronavirus creează probleme tot mai mari
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Antrenorii de la cluburile gălățene sunt nemulțumiți de stadiul în care se află sportul la nivel de copii și juniori, ca urmare a măsurilor ce trebuie respectate în contextul actual de pandemie.

Numărul de cazuri de coronavirus crește pe zi ce trece în România, iar unul dintre efectele provocate este închiderea sportului la nivel de copii și juniori, odată cu necesitatea de a intra în spații închise. Dacă până acum cluburile s-au orientat și au organizat antrenamente în aer liber, odată cu temperaturile scăzute de afară s-ar fi impus trecerea în spații închise. Însă, în afara echipelor de seniori angrenate în competiții oficiale, celelalte grupe de copii și juniori au de suferit.

”Nu știm mare lucru despre ceea ce va urma, nimeni nu ne comunică nimic. Nu vrea nimeni să își asume nimic, mai ales că vine un nou rând de alegeri, iar noi suntem puși în situații complet incomode. Nu avem voie să intrăm în săli să ne antrenăm, ori dacă intrăm avem de respectat niște reguli pe care nu avem cum să le respectăm”, ni s-a plâns un antrenor de la un club sportiv gălățean, care ne-a spus că dacă îi apare numele riscă să fie sancționat.

În cazul antrenamentelor în spații închise este necesar să asiste personal special pentru igienizarea sălii înainte și după fiecare antrenament. Accesul la vestiare este interzis, iar masca devine obligatorie pentru toți participanții la ședința de pregătire. Nu este specificat dacă masca trebuie purtată și cât se desfășoară antrenamentul sau doar în pauze. În plus, trebuie dezinfectate mingile la fiecare pauză. ”Păi numai de antrenament nu ne rămâne nouă timp, în condițiile de față”, a luat cuvântul un alt antrenor de copii și juniori din Galați.

Nici Liga a IV-a de fotbal nu va începe

Deși ar fi trebuit să se afle deja în plină desfășurare, campionatele de fotbal ale ligilor a IV-a și a V-a de la nivelul județului Galați nu au mai apucat să pornească ediția 2020-2021. Forul organizator, Asociația Județeană de Fotbal Galați, prin președintele Liviu Ciubotariu, a anunțat că nu se îndeplinesc momentan condițiile de disputare a partidelor, întrucât sunt necesare teste pentru depistarea Covid-19 la fiecare 14 zile. Protocolul în vigoare este imposibil de respectat de cluburi, prin prisma cheltuielilor necesare. ”Contextul actual face aproape imposibilă reluarea competițiilor județene și de juniori. Dacă până acum o lună, să zicem, eram optimist, chiar am făcut o Adunarea Generală cu echipele de Liga a IV-a, speram că vom începe în această toamnă, măcar să jucăm câteva meciuri, câteva etape, acum mi-a dispărut de tot acest optimism. Nu cred că vom mai putea relua în această toamnă competițiile pe plan județean. Speranța noastră este să le putem relua anul viitor, în a doua parte a lunii februarie, începutul lunii martie”, a spus Liviu Ciubotariu.

Citit 1928 ori Ultima modificare Joi, 22 Octombrie 2020 22:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.