United, la al cincilea titlu de vicecampioană a României

United, la al cincilea titlu de vicecampioană a României
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Gălățenii au cedat pentru a cincea oară în finala campionatului, la care se adaugă alte șase astfel de eșecuri în ultimul act al "Cupei României".

Finala Ligii I de futsal dintre United Galați și Imperial Wet Miercurea Ciuc ajunsese cu egalitate după două dispute în Harghita, iar în weekendul trecut a fost consemnat deznodământul campionatului, la Sala Sporturilor "Dunărea".

După un prim joc în care formația oaspete s-a impus cu 4-1, dar și cu multe decizii contestate din partea gazdelor la adresa brigăzii de arbitraj, meciul al patrulea al finalei a fost unul cu accente dramatice.

United părea că va muta soarta finalei în jocul decisiv, după ce s-a desprins la două goluri avans spre finalul celei de-a patra partide din finală. Crișan a deschis scorul, egalarea a venit în prima repriză de la Uhellinton, iar Araujo desprins pe tabelă trupa lui Florin Ignat, prin reușitele din minutele 23 și 33. După mai multe momente de inspirație în defensivă, în special ale portarului Dinicuță, reduta gălățeană a fost ușor răpusă de către același Uhellinton, în minutele 37 și 38, scor 3-3, astfel că meciul a intrat în prelungiri. Soarta definitivă a jocului a ajuns chiar la loviturile de departajare, acolo unde Florin Ignat a nimerit bara, iar Imperial Wet Miercurea Ciuc a început sărbătorirea unui nou titlu de campioană.

Sezon mulțumitor pentru United

Cu toate că a ratat câștigarea primului titlu de campioană într-un sezon disputat până la finalul său, United se poate declara mulțumită per total de cum au evoluat lucrurile în ediția 2020-2021. Dincolo de faptul că și-au trecut în palmares un nou titlu de vicecampioni, gălățenii au câștigat și Supercupa României, dar au avut și un parcurs foarte bun în cupele europene. Vă reamintim faptul că United Galați a ajuns până în faza optimilor de finală ale Ligii Campionilor, egalând cea mai bună performanță din această competiție a unei echipe românești.

Iată și protagoniștii sezonului pentru United, ediția 2020-2021. Lotul de jucători: Andrei Dinicuță, Cristian Neacșu, Ionuț Păduraru (portari) - Daniel Araujo, Sergiu Tacot, Octavian Cireș, Constantin Burdujel, Matei Boșneagă, Robert Crișan, Florin Ignat, Marius Arhire, Albert Cireș, Iulian Cojocaru. Stafful tehnic: Florin Ignat - antrenor principal, Viorel Cojoc și Alexandru Tănăsilă - antrenori secunzi.

Citit 1611 ori Ultima modificare Luni, 26 Aprilie 2021 17:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.