FC Universitatea a rămas cu un singur punct în play-off

FC Universitatea a rămas cu un singur punct în play-off
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În ultima etapă a turului fazei de play-off a Ligii I de fotbal feminin, gălăţencele de la FC Universitatea au jucat, ieri, pe teren propriu, cu Vasas Femina Odorheiu Secuiesc. Întâlnirea a fost câştigată de echipa oaspete, cu scorul de 3-1 (2-1).

Deşi învinse, fetele noastre au avut momente când au echilibrat disputa. După ce oaspetele au deschis scorul, ale noastre au egalat, prin Nadia Petrovskaia, şi ar fi putut prelua conducerea, dacă la şutul Ninei Anca nu s-ar fi opus bara! Până la urmă, a învins echipa mai valoroasă şi aceasta a fost gruparea din Odorhei.

Gălăţencele au jucat în formula: Roxana Pazargic - Nicoleta Lepădatu, Nina Anca, Sandra Oprică, Nadia Petrovskaia - Alexandra Ivan, Monica Benţoiu, Lidia Moacă, Irina Topal - Valeria Postol, Ioana Sfetcu. Au mai jucat: Valentina Ivan, Alexandra Condrea şi Daniela Mardari.

Gălăţencele au rămas cu un singur punct în play-off, după acel 0-0 cu multipla campioană "U" Olimpia Cluj.

Următoarele două partide ale "universitarelor" vor avea loc tot pe teren propriu: duminică, 9 mai, cu Heniu Prundu Bârgăului, iar o săptămână mai târziu, cu Fortuna Becicherecu Mic.

În celelalte două meciuri disputate ieri: Olimpia Cluj - Piroş Security Arad 3-1 şi Heniu - Fortuna 1-0.

Citit 782 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Mai 2021 20:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.