Mai bine ca la Rio, mai rău ca altădată

Mai bine ca la Rio, mai rău ca altădată
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

La capătul celei mai importante competiții sportive din lume, am decis să punctăm rezultatele obținute de către delegația din țara noastră.

România a încheiat Jocurile Olimpice de la Tokyo cu patru medalii, mai bine ca la precedenta olimpiadă, cea de la Rio, și ca în 1952, dar mai slab ca în oricare alte prezențe. În rezumat, România a avut 101 sportivi calificați, cu 17 discipline la care a participat cu cel puțin un reprezentant. Ţara noastră s-a clasat pe locul 46 în lume, cu o poziție mai sus ca la precedenta olimpiadă, însă pe locul 28 între statele europene, fiind depășită de țări mult mai mici ca populație, precum Georgia, Croația, Kosovo, Slovenia sau Ungaria.

Din păcate, în jurul a patru medalii a fost și estimarea reală a Comisiei Tehnice, spre deosebire de cele 6-8 medalii estimate de către Comitetul Olimpic Român. Iar estimarea de câteva medalii, în jur de patru, pare a fi valabilă și de acum înainte, în cel mai fericit caz.

Canotajul, sportul momentului

Cel mai bine reprezentat sport al României la Jocurile Olimpice a fost canotajul. Cu o estimare de două medalii, au fost obținute trei, dintre care una de aur: Simona Radiș și Ancuța Bodnar, în proba de dublu vâsle feminin. Celelalte două medalii au fost de argint, obținute de către Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosă, la dublu rame masculin, respectiv, de Mihai Țigănescu, Mugurel Semciuc, Ștefan Berariu și Cosmin Pascari (patru rame fără cârmaci). Mai mult, n-ar fi fost deloc exclus ca medalii să fi fost aduse la alte două probe la care țara noastră a avut reprezentanți în finală cu timpi foarte buni obținuți în calificări. Meritele pentru această performanță, un fel de insulă într-un ocean de dezamăgiri la nivelul sportului, par a fi pentru Elisabeta Lipă, șefa canotajului românesc.

"Sunt extrem de mândră de ei, aşa cum sunt de toţi sportivii Federaţiei Române de Canotaj. Mă bucură enorm să îi văd cât sunt de muncitori şi cât de sus ţintesc. Atunci când vine vorba despre a face performanţă şi despre a-şi îndeplini visele, nimic nu e prea mult sau prea greu", a spus Lipă.

Cea de-a patra medalie a României a fost obținută la scrimă, de către Ana Maria Popescu, în proba de spadă feminin. Sportiva a intrat în conflict cu ministrul Sportului, Eduard Novak, nemulțumită de condițiile pe care le-a avut la dispoziție pentru pregătirea acestei Olimpiade.

Chiar dacă n-a obținut nicio medalie, înotătorul David Popovici, în vârstă de doar 16 ani, a prins două finale și a arătat un potențial fantastic pentru următoarele concursuri de seniori ale probelor de 100 metri și 200 metri.

Gimnastica și luptele - marile dezamăgiri

Marile dezamăgiri au venit de la gimnastică, acolo unde România aproape că nici nu mai are reprezentanți calificați, nu doar că nu se apropie ca număr de medalii de Jocurile Olimpice din trecut. Şi la lupte se miza pe o medalie, însă Alina Vuc și Albert Saritov n-au reușit să treacă nici măcar de primul tur. Speranțe nefondate la medalii s-au mai creat înaintea Jocurilor Olimpice pentru România la baschet 3x3 feminin, fotbal sau atletism.

Direcția în care se află sportul românesc nu este deloc una îmbucurătoare, mai ales dacă, de exemplu, ținem cont de faptul că avem cea mai bună handbalistă din lume - Cristina Neagu, dar n-am reușit să ne calificăm cu naționala la Olimpiadă.

Citit 1403 ori Ultima modificare Joi, 12 August 2021 00:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.