Uită-te în oglindă
şi vezi ochii care te-au privit ultima dată:
nu-i aşa că sunt verzi şi amari ca pelinul pe care l-am cosit
când erai suferindă?
şi ţi-ai tămăduit rănile sufletului pedepsit să (nu) mai vadă
frumuseţea păcatului dintre minus/plus infinit
şi farmecul uitării când (nu) (se) mai poate
înflori salcâmul nostru osândit la o mulţime de singurătate?
Uită-te în oglindă
şi spune-mi dacă vezi ce verzi sunt lăcrămările ochilor mei
rămaşi la tine când te-au privit ultima oară,
sub salcâmul care nu ştie să mintă
nici când (nu) (se) mai înfloreşte cât ai număra până la trei,
adică până la sfânta treime/steauă perpendiculară
pe ascuţişul/pelinul vindecător,
şi tu n-ochii mei n-ai să mori, şi eu n-ochii tăi n-am să mor!
