CSM Arcada a învins vicecampioana Franței! (FOTO)

CSM Arcada a învins vicecampioana Franței! (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

UPDATE. Un meci ca acesta se poate vedea foarte rar: miză uriașă, încrâncenare, dramatism, victorie și spectacol, toate la un loc. Astfel poate fi caracterizată partida de miercuri seară, de la Galați, dintre campioana României, CSM Arcada, și vicecampioana Franței, Chaumont VB 52. Întâlnirea dintre cele două fruntașe ale voleiului continental s-a disputat în turul al doilea al CEV Cup.

Înaintea meciului s-a comentat despre diferența de valoare a voleiului masculin din cele două țări, despre șansele fiecărei echipe. Ei bine, până la urmă, toate acestea au fost uitate, odată cu intrarea pe teren. Băieții noștri au avut numeroase momente în care s-au autodepășit și de aici până la victoria la zero n-a fost decât un pas. Unul uriaș, însă, pentru că altfel tabela n-ar fi arătat 3-0 (25-18, 25-23, 31-29) pentru formația gălățeană la fluierul final al arbitrului rus Nikolai Kniznikov, secondat de polonezul Maciejewski.

Victorie de moral

La apariția echipelor pe teren, pentru încălzirea dinaintea startului, au fost păreri precum că echipa franceză arată foarte bine. Nimic de zis, numai că până la urmă părerile aveau să fie schimbate în favoarea gălățenilor. Coincidență sau nu, antrenorul oaspeților, italianul Silvano Prandi, a început jocul la serviciu cu românul Adrian Aciobăniței, component al lotului național.

Primul act a debutat cu patru egalități pe tabelă, dar o dată trecut acest moment, scorul a curs numai în favoarea noastră: 4-4, 8-5, 12-9, 18-13, 21-15 și 25-18. În următorul act, rolurile s-au inversat întrucâtva, oaspeții aflându-se în avantaj. Apoi, egalare la opt, egalitate și la 15, iar de aici o singură echipă, cea gălăţeană, care a sprintat până la 25-23. Cel mai dramatic set a fost cel de-al treilea. Spectrul unei înfrângeri la zero i-a ambiționat pe francezi, aceștia dând senzația în unele momente că ar putea tranșa setul în favoarea lor. Și au fost aproape. Iată cum s-au desfășurat lucrurile: 4-4, 7-7, 7-10, 15-19. De aici adversarii au început să se clatine, băieții noștri și stafful tehnic au sesizat perfect acest lucru și... 21-21, 23-23. Arcada a ratat apoi cinci mingi de meci la rând, de la 24-23 până la 28-27. În cele din urmă, a mai fost un obstacol dificil de trecut, când tabela a arătat 28-29. Dar o dată anulat ecartul de un punct, gălățenii au realizat cele mai valoroase două puncte, 31-29 și victorie cu 3-0. Succes mare, într-o zi de mare sărbătoare a românilor.

Succes uriaș, pas spre calificare

Este într-adevăr o victorie de mare prestigiu, în fața unei echipe dintr-o țară cu un volei de calitate. Între altele, Franța este laureată la ultima ediție a Jocurilor Olimpice de la Tokyo.

Meritul revine întregii noastre echipe, staffului tehnic și, nu în ultimul rând, publicului prezent în sală, după atâta vreme de interdicții.

Iată și numele performerilor: Raici (căpitan), Talpă, Rangel, Sestan, Bala, Sobirov - Kantor (libero). Au mai intrat Darlaczi, Rață, Toro, Butnaru, plus ceilalți trei jucători trecuți pe foaia de arbitraj: Bissette, Teleleu și Cristudor, toți foarte importanți în angrenajul echipei.

Pe lângă valoarea sa imediată, victoria are și un efect de moral în perspectiva meciului retur de peste o săptămână, de la Chaumont. Un pas important spre calificarea în turul al treilea al CEV Cup.

"Victoria ne-a produs o mare bucurie tuturor - membri ai clubului, dar și suporteri. Satisfacția este și mai mare, pentru că succesul a venit după o evoluție foarte bună și după un joc inteligent construit. Cred că am luat o importantă opțiune de calificare, deși nu va fi deloc ușor. În returul din Franța avem mare nevoie de dăruire, determinare și concentrare permanente", ne-a spus Sergiu Stancu, antrenorul gălățenilor.

Până la returul cu francezii, CSM Arcada va juca un nou meci pe teren propriu, în campionat, sâmbătă, cu Unirea Dej, ora 17.00. (Florin Radu și Gheorghe Arsenie)

Foto galerie: Marian Calestru


Multipla campioană naţională CSM Arcada Galaţi a învins, miercuri seara, puternica echipa franceză Chaumont VB 52, cu scorul de 3-0 (25-18, 25-23, 31-29). Meciul, contând pentru manşa tur a 16-imilor Cupei CEV la volei masculin, s-a disputat în Sala Sporturilor "Dunărea".
 
Întâlnirea retur va avea loc săptămâna viitoare, pe terenul vicecampioanei Franţei. Pentru a obţine calificarea în optimile de finală ale competiţiei europene, CSM Arcada trebuie să câştige în meciul retur cel puţin două seturi.
Citit 1888 ori Ultima modificare Joi, 02 Decembrie 2021 19:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.