Totul pentru menținerea în primul eșalon

Totul pentru menținerea în primul eșalon
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Perioada dintre turul și returul campionatului Ligii I de fotbal feminin nu este și nici nu putea fi liniștită pentru reprezentanta Galaţiului.

La finele turului, echipa locală FC Universitatea s-a situat pe o poziție incomodă în clasament - locul 11, penultimul. Cu toate acestea, se speră în salvarea de la retrogradare, după disputarea partidelor din play-out. O misiune foarte greu de îndeplinit, mai cu seamă dacă aducem în discuție și situația financiară extrem de dificilă a singurului club de fotbal feminin din Galați.

Președintele clubului și antrenor al echipei, Gabriel Călinescu, se zbate din toate puterile pentru a menține echipa pe linia de plutire. Pentru că a fost nevoit să accepte despărțirea de patru jucătoare, tehnicianul a rezolvat problema prin transferul a cinci fete de la Selena Constanța (fostă prim-divizionară, actualmente fruntașă în eșalonul al doilea). Dar principala problemă a grupării rămâne situația financiară. Deși nu se întrevede o rezolvare imediată, Călinescu speră, speră, speră. Pentru binele fotbalului feminin, care a dobândit o frumoasă tradiție și la Galați, sperăm și noi că se va ivi o soluţie.

FC Universitatea va demara pregătirile pe 1 februarie, toate antrenamentele urmând să aibă loc la Galați. Antrenorul ne-a spus că fetele nu s-au aflat tot timpul în inactivitate pe perioada vacanței, acestea având un program individual de pregătire.

Spuneam că cinci dintre jucătoare şi-au anunțat despărțirea de clubul gălățean: Nina Anca s-a transferat la FC Voluntari (unde va avea și statut de antrenor, dar va avea și misiunea de selecționer U15 la nivel federal); pentru Issabelle Bengescu, despărțirea a avut motive medicale; Lidia Moacă s-a transferat cu serviciul în Capitală; Elena Ivan s-a retras din motive personale, ea având o situație mai specială, ca și Lucia Meleacă .

Lot de 20 de jucătoare

În schimb, au fost transferate cinci jucătoare, ce pot ajuta echipa în dificila misiune de evitare a retrogradării: Daniela Dumitru, Elena Mihaela Ivan, Alina Cimpoieș - fundași; Gabriela Lupu - mijlocaș ofensiv; Diana Maria Drosu - mijlocaș.

Iată și fetele din lotul deja existent: Mădălina Grecu, Roxana Pazargic și Georgiana Bobocea - portari (ultimele două putând fi folosite și ca jucătoare de câmp), Adelina Crăciun, Ioana Sfetcu, Giorgiana Munteanu, Alexandra Condrea, Adelina Chiriac, Simona Năstase, Valentina Ivan, Lavinia Bot, Lucia Meleacă, Diana Stoian, Andreea Surcică, Adelina Marcu și Riana Păun. În total, un lot de 20 de jucătoare, dintre care 9 sunt junioare, ce va lupta pentru îndeplinirea obiectivului de a se salva de la retrogradare.

În actuala ediție a Ligii I activează 12 echipe, iar primele şase clasate la finele turului (returul nu se mai dispută) se vor întâlni în play-off, iar ultimele șase vor juca în play-out. Situația din partea a doua a clasamentului se prezintă astfel: 7. Piroş Security Arad 18 puncte, 8. Femina Baia Mare 11 p, 9. Banatul Reșița 7 p, 10. Ladies Tg. Mureș 6p, 11. Universitatea Galați 3 p, 12. CSM Târgoviște 3 puncte.

Primul meci al gălăţencelor va avea loc în deplasare, la Arad, pe 6 martie.

FC Universitatea este calificată și în "Cupa României", datele de disputare a următoarelor faze fiind: 16 aprilie - optimile, 11 mai - sferturile, 25 mai - semifinalele și 5 iunie - finala.

Citit 1002 ori Ultima modificare Vineri, 21 Ianuarie 2022 00:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.