UPDATE Voleibaliștii gălățeni au reușit eventul! Arcada Galați, din nou campioana României

UPDATE Voleibaliștii gălățeni au reușit eventul! Arcada Galați, din nou campioana României
Foto Sorin Pană/Sportul Ilustrat
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Performanță fantastică reușită de Arcada Galați vineri seară, la Bucureşti, în faţa celor de la Dinamo. Echipa de la malul Dunării a cucerit pentru al patrulea an consecutiv titlul național în Divizia A1 la volei masculin, reuşind în premieră eventul.

Arcada Galați şi-a dorit mult să cucerească titlul din prima încercare, de aceea a făcut deplasarea de la  București cu un singur gând: să obţină un punct, adică două seturi contra lui Dinamo, ocupanta locului secund. Iar aceste seturi au fost câştigate mai greu decât se așteptau probabil jucătorii de la Arcada, fiindcă Dinamo a reușit să-și adjudece primul set la 19. Apoi, gălăţenii au revenit la normal, iar echipa considerată favorită a întors meciul în favoarea ei și a câștigat următoarele două seturi la 22 și la 20. Punctul victoriei setului al treilea, marcat de centrul Vasile Talpă, a dus la explozia de bucurie a gălățenilor, care au făcut hora în mijlocul terenului.

Apoi, meciul nu a mai avut miză pentru Arcada, rămânând însă foarte important pentru Dinamo, care trebuie să lupte pentru a rămâne pe locul secund. Iar bucureștenii s-au obosit cu folos, adjudecându-şi ultimele două seturi la 20 și la 10. La final, jucătorii ambelor echipe au fost fericiţi. 

Scor final: Dinamo – Arcada Galați 3-2 (25-19, 22-25, 20-25, 25-20, 15-10). La CSM Arcada a jucat toată lumea, adică: Raici, Talpă, Bala, Sestan, Rangel, Sobirov – Kantor, plus ceilalți de pe bancă, Rață, Darlaczi, Teleleu, Butnaru, Cristudor, Magdaș. Din lot mai face parte și Julian Bissete, aflat în recuperare.

Ce va urma acum, din meciurile returului play-off, va constitui bonus pentru elevii antrenorului Sergiu Stancu.

Meciul a fost arbitrat de bucureștenii Bogdan Stoica și Mihai Coman, observator FR Volei fiind Adrian Pustiu (Brașov), un fost mare jucător care a făcut istorie în voleiul gălățean.

Arcada Galați este noua campioană, iar Dinamo, cu două puncte proaspăt câştigate în clasament, are șanse mari la ocuparea locului secund.

Potrivit unui anunţ făcut de Arcada pe propria pagină de Facebook, festivitatea de premiere a campionilor României va avea loc în ultima etapă a sezonului, la Sala Sporturilor ”Dunărea”, cu prilejul unui alt meci cu CS Dinamo București.

Citit 2696 ori Ultima modificare Luni, 04 Aprilie 2022 01:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.