Start șters de play-off pentru Oțelul

Start șters de play-off pentru Oțelul
Sursa foto: ascotelul.ro
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Oțelul a reușit să pună mâna pe toate punctele la capătul meciului cu Aerostar Bacău, scor 1-0 (Denis Cireș, min. 12). Miile de fani din tribune se așteptau la un joc mult mai elaborat al gălățenilor, dar nu a fost cazul. Partea bună e că statistic Oțelul a mers ceas în 2022, cu patru victorii, fără să fi încasat vreun gol, golaveraj 5-0. În celălalt meci din play-off, CSM Focșani a învins-o pe Metalul Buzău cu 2-0. Oțelul are 16 puncte avans față de locul al treilea.

Au jucat pentru Oțelul: Ursu – Rus, Sîrghi, Ghiocel, Nedelea – Adăscăliței, Jardan, D. Cireș – Cisotti, Cîrjan, Nica. Au mai intrat: Farcaș, Savu, Crîcimar și Serrant-Green.

”A fost un meci foarte slab, chiar dacă adversarul nu ne-a pus probleme și nu și-a creat ocazii. Jocul nostru lasă de dorit. Sigur, în fiecare săptămână am speranța că jocul nostru va crește. Este clar că este în responsabilitatea mea, îmi cer scuze față de suporterii care au venit să vadă acest joc urât. Trebuie să fac o schimbare la nivelul jucătorilor”, a declarat Dorinel Munteanu la finalul partidei.

Următorul meci va fi tot pe teren propriu, cu CSM Focșani.

Adversarele potențiale ale Oțelului la baraj au reușit, de asemenea, să-și mărească distanța față de urmăritoare în play-off-ul Seriei I. Foresta Suceava - Bucovina Rădăuți 5-0, Dante Botoșani 0-0 acasă cu Hușana Huși. Clasament: 1. Dante 41 puncte, 2. Foresta 38 p, 3. Hușana 29 p, 4. Bucovina 28 p.

Primul succes din 2022 pentru Liești

Sporting a început play-out-ul în forță. A întâlnit ultima clasată din seria a II-a, Sportul Chiscani, pe care a învins-o cu 5-0. Dominare clară a lieștenilor pe toate planurile, brăilenii neemițând niciun fel de pretenții! Au jucat: Grigoraș (2), Iancu, Iordache și Al. Stan. Antrenorii au folosit 16 dintre jucătorii din lot: A. Brăneț – Bucevshi, Voicu, Maftei, Năstase – Munchiu, Mihu – Iancu, Iordache, Stan – Grigoraș. Au mai intrat: Bârlădeanu, Milea, Hodorogea, Ieremie și Sevastian. Următorul meci, sâmbătă, 9 aprilie, acasă, cu Viitorul Ianca, în fața căreia a pierdut în acest an. Lieștenii vor să acumuleze cât mai multe puncte, pentru o clasare în fruntea turneului.

Citit 3311 ori Ultima modificare Luni, 04 Aprilie 2022 02:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.