Gălățenii vor să celebreze 15 mai cu revenirea în Superligă. Şansa promovării Oţelului se joacă la Bucureşti

Gălățenii vor să celebreze 15 mai cu revenirea în Superligă. Şansa promovării Oţelului se joacă la Bucureşti
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

Oțelul sărbătorește 12 ani de la câștigarea campionatului, în aceeași zi în care ar putea să devină matematic promovată în Superligă

15 mai a rămas drept o zi memorabilă din 2011 încoace prin prisma faptului că la această dată a fost consemnat primul titlu din istoria fotbalului gălățean. A fost victoria celor de la Oțelul, chiar la Galați, cu Poli Timișoara (locul 2 la acea vreme), scor 2-1. Chiar dacă lucrurile n-au urmat calea dorită de către fanii fotbalului gălățean, iar Oțelul s-a dus în cap până la faliment, această dată de 15 mai n-are cum să nu stârnească amintiri și emoții.

Întâmplarea face ca în 2023, tot pe 15 mai, Oțelul să aibă șansa, după reînființare sub forma Suporter Club Oțelul Galați, să poată celebra promovarea în Superligă. Doar că de această dată acest lucru s-ar putea întâmpla indirect, printr-un eventual succes al celor de la Steaua CSA cu Dinamo. În acest caz, atunci Oțelul n-ar mai avea nevoie de niciun punct pentru a fi matematic în elita fotbalului românesc din noul sezon, cu două meciuri rămase de disputat.

Cu trei puncte avans față de Dinamo, gălățenii au avantajul că, în caz de egalitate de puncte, criteriul de departajare de la final este locul ocupat la start de play-off. Gălățenii au fost peste dinamoviști la acest capitol, fără să mai conteze rezultatele directe.

Dinamo cu absențe, Steaua – pregătită

Meciul Dinamo - CSA Steaua se joacă pe Arena Națională, luni, 15 mai, de la ora 20:30 și va putea fi urmărit în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1. Dinamo are trei absențe pentru meciul cu Steaua, cu trei jucători suspendați. Este vorba despre Neluț Roșu și Costin Amzăr, ambii titulari vor lipsi pentru cumulul de cartonașe galbene, plus atacantul de rezervă Cătălin Țîră - eliminat pe parcursul meciului de la Galați, cu Oțelul, direct de pe bancă.

De partea cealaltă, cei de la Steaua au menajat o parte din jucătorii importanți în etapa trecută, când bucureștenii au cedat clar, scor 1-5, cu Poli Iași. Chipirliu și Adi Popa au absentat din formula de start din runda trecută, alături de alți titulari obișnuiți, precum Bodișteanu sau Beța (suspendat la Iași). Cu toții vor fi apți și pregătiți să intre din start la meciul cu Dinamo.

Trei campioni din 2011, în formula actuală

Oțelul de astăzi are în componență doi jucători cu care a câștigat campionatul în 2011. Este vorba despre Cristi Sîrghi și Ionuț Neagu, iar antrenorul de acum este același ca la cea mai mare performanță - Dorinel Munteanu. Cei trei vor fi la Buzău în seara meciului Dinamo - Steaua, în pregătire pentru partida cu Gloria pe care Oțelul o are de disputat marți.

Citit 13361 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Mai 2023 09:18

10 comentarii

  • postat de Eu
    Luni, 15 Mai 2023 10:25
    46.97.176.***
    Sa inteleg ca dacă steaua cistiga ar trebui sa renunțăm la promovare, ca a venit"moka". Ha.
    0
    0
  • postat de Îmi place șahul
    Luni, 15 Mai 2023 09:42
    86.124.203.***
    Nu suntem în stare să ne câștigăm singuri punctele pentru promovare ! De ce trebuie să stăm la mâna altora ?
    0
    0
  • postat de Oțelul joacă la pariuri sportive ?
    Luni, 15 Mai 2023 08:48
    109.166.128.***
    Ce simpatici suntem, nu o rezolvăm pe teren, dar o rezolvăm privind de pe canapea, la televizor. Așa vrem să promovăm în Liga 1, de parcă suntem, la pariuri sportive ? Să muncească alții pe teren, ca noi, să promovăm ? Cum am jucat acasă cu Dinamo și câți eram în tribune, scoteam un 11 de jucători
    0
    0
  • postat de Aurel Sandu
    Luni, 15 Mai 2023 08:32
    93.122.250.***
    Nu adevarat !!! Sansa Otelului se joaca la Galaţi cu Unirea Dej... nu trebuie sa ne punem sperante in altii
    0
    0
  • postat de Misu
    Luni, 15 Mai 2023 08:21
    86.124.200.***
    Pentru ,,Mihnea,, sunt **mîhnit**de cum pui tu problema ,anume cerșit--primaria alocă bani pentru copiii de la atîtea cluburi,primaria alocă bani pentru PSS CASIAN cu bisericile lui ,iar in acest caz, Otelul nu merită acești bani de la buget??? Păcat că gîndesti ca un dumbass in cazul tău fată de ec
    0
    0
  • postat de galatean
    Luni, 15 Mai 2023 07:55
    89.39.81.***
    steaua cistiga pentru ca e echipa mai buna, orgoliu si rivalitatea intre cluburi si nu in ultimul rind nu pot risca locul doi care le aduce bonificatii materiale substantiale. cred ca la sfirsitul meciului ne vom bucura....dar greul de abia de atunci va incepe.
    0
    0
  • postat de observator
    Duminică, 14 Mai 2023 23:08
    178.138.98.***
    Otelul a ajutat Steaua să fie campioană când a încurcat pe ASA Tg Mureș.acum e rândul Stelei să plătească datoria.atunci Otelul a vândut jucători Stelei.poate acum, dacă tot nu promovează cumpărăm noi. Hai Otelul !
    0
    0
  • postat de Gicu matriteru
    Duminică, 14 Mai 2023 23:05
    178.138.98.***
    dă Doamne, baga-ne-n traistă ! puneți piciorul și jucați fotbal nu așteptați pomană !
    0
    0
  • postat de Mihai
    Duminică, 14 Mai 2023 21:24
    86.124.201.***
    Sunt 4 campioni din 2011 in clubul nostru. Jucătorii: Cristi Sîrghi si Ionut Neagu, antrenorul principal: Dorinel Munteanu si antrenorul secund: Catalin Laurențiu Iorga
    0
    0
  • postat de Mihnea
    Duminică, 14 Mai 2023 20:16
    5.13.150.***
    Daca returneaza in bugetul local banii primiti si fara sa faca performanta, poate divinitatile o sa ii ajute, POATE. Mai intai sa arate ce pot si apoi sa ceara sau macar sa refuze ceea ce NU MERITA.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.