* Fotbalistul Alejandro Viglianti ştie cel mai bine de când conduce echipa Galaţiului competiţia intitulată Liga I: în ziua în care Oţelul devenea lider, pe 24 septembrie, se năştea şi băieţelul său, Giuliano * Sud-americanul păstrează semne de pe urma căţărării pe primul loc - o vânătaie serioasă sub ochiul drept, care i se trage de la partida cu Dinamo *
El – băştinaşul, noi – străinii!
Locuieşte de trei ani în Galaţi, dar şi-a schimbat de tot atâtea ori domiciliul şi se laudă că ne cunoaşte urbea ca pe Cordoba natală. „Aveţi oraş liniştit, calm, e bine aici.
Nu e ca la noi, trafic mare, nebunie”, decretează mijlocaşul argentinian al Oţelului care, şi prin prestaţiile sale excelente din această toamnă, a urcat clubul dunărean pe locul întâi al clasamentului.
„Acum stau pe Nae Leonard, îmi găsiţi repede blocul”, ne-a explicat Alejandro Viglianti, dar, deşi gălăţeni de când mama ne-a făcut, am avut nevoie de câteva minute petrecute în faţa hărţii pentru a descoperi „bârlogul” talentatului sud-american.
„Parcă noi am fi străinii, şi nu el”, am convenit alături de fotoreporterul Bogdan Codrescu, înainte de a-i păşi pragul sportivului de 31 de ani.
Are casa plină: copii, soţie, părinţi
Şi n-am fost singurii săi oaspeţi, părinţii îndrăgitului component al liderului Ligii I aflându-se la malul Dunării de la mijlocul lunii trecute.
„Ei sunt mai ruşinoşi, n-ar vrea să participe la discuţie”, i-a scuzat fotbalistul într-o limbă română de nota 8:
„Au venit aici pentru prima dată şi vor pleca pe 27 octombrie. Au vrut să se bucure alături de noi la naşterea celui de-al doilea copil”. Este drept, ridicarea Oţelului în fotoliul de lider ar fi cam a doua veste excelentă din familia Viglianti, după ce acum două săptămâni a venit pe lume Giuliano, băieţelul care ar trebui să-i fure tatălui ghetele şi mingea.
„S-a bucurat mult Martina (n.r. – fiica de aproape trei ani) când l-a văzut, l-a pupat vreo două zile şi apoi ne-a întrebat cât mai stă acest bebe la noi”, povesteşte, amuzat, Alejandro.
„Giuliano, gălăţean sută la sută”
Singurul vorbitor de spaniolă din vestiarul „oţelarilor” poate fi considerat El Lider Maximo, Vigli – cum îl alintă colegii – fiind primul şi la făcut copii.
Niciun alt coechipier nu are doi urmaşi, iar ultimul venit în familia sa poate fi considerat un produs al acestor meleaguri:
„Dacă pe Martina am „creat-o” în Bolivia, s-a născut în Argentina şi creşte în România, Giuliano este sută la sută gălăţean”.
Gingaşele făpturi ale lui Alejandro şi Rominei (30 de ani, de profesie logoped) ne-au întâmpinat cu stema clubului pe piept şi cu numere pe spate – fetiţa, cu 37, pe care îl poartă şi tati la meciuri, băieţelul - cu 24, ziua sa de naştere.
Timidă, mogâldeaţa care din ianuarie va merge la grădiniţă a evitat să strige „Hai, Oţelul!”, cum o face când vine pe stadion, şi s-a ascuns după canapea.
„M-am speriat rău!”
Argentinianul dovedeşte, prin munca depusă pe teren, că nu degeaba se numără printre cei mai bine plătiţi jucători ai formaţiei antrenate de Dorinel Munteanu şi, aidoma colegilor Sălăgeanu şi Râpă - care şi-au pierdut câte un dinte în confruntările cu Steaua şi Dinamo - a rămas cu semne de pe urma căţărării în fruntea ierarhiei.
În ultimele minute ale celui mai recent joc oficial, a primit un cap în figură de la un adversar ( Marius Niculae, atacantul dinamovist) şi a stat cu falca umflată aproape o săptămână!
„Am crezut că mi s-a rupt pometele, m-am speriat rău”, admite mijlocaşul, vânătaia rămânându-i semeaţă sub ochiul drept.
„E riscul meseriei, n-am ce face. Ce vrea Dumnezeu, aia se întâmplă”, conchide Alejandro Viglianti.
