Turneele de tenis din seria Masters disputate săptămâna trecută în Canada au consemnat destule surprize, unele destul de timpurii.
La Toronto, în circuitul ATP, câștigător a fost, până la urmă, italianul Jannik Sinner, după o finală cu australianul Alex de Minaur. Acesta din urmă s-a aflat la a doua finală pierdută în doar o săptămână, după înfrângerea din Mexic, în fața grecului Tsitsipas, dar a reușit un turneu memorabil la Toronto. Australianul l-a eliminat pe Taylor Fritz în optimi, dar și pe Daniil Medvedev în sferturi și a urcat pe locul 12 în ierarhia ATP. Tot în Canada, liderul mondial Carlos Alcaraz a pierdut în sferturi în fața americanului Timothy Paul, norvegianul Ruud a fost depășit de Davidovich-Fokina, în timp ce Stefanos Tsitsipas a capotat devreme, în fața veteranului francez Gael Monfils.
Nici turneul feminin de la Montreal nu a fost lipsit de rezultate neașteptate, deși clasamentul WTA nu a suferit modificări la vârf după această competiție. Mai întâi, belarusa Aryna Sabalenka a cedat în optimi în fața rusoaicei Samsonova, iar Iga Swiatek a rezistat doar până în semifinale. În această penultimă fază a turneului, poloneza a fost depășită de Jessica Pegula, după două ore și jumătate: 2-6, 7-6, 4-6, în vreme ce Elena Rybakina și Liudmila Samsonova au oferit un meci straniu de trei seturi: 6-1, 1-6, 2-6. Imediat după, rusoaica a câștigat un singur game în finala cu Pegula, iar americanca a triumfat la Montreal în doar 50 de minute de joc.
Competițiile pe hard-ul nord-american continuă la Cincinnati.