Fără victorie în campionat, Oțelul încearcă să pătrundă în faza grupelor din "Cupa României" - acolo unde a jucat și în ediția precedentă, deși provenea din postura de echipă de eșalon secund
Cei de la Oțelul n-au avut prea mult timp la dispoziție după remiza cu Voluntari, 2-2, de vineri din campionat, pentru că la foarte scurt timp urmează meciul din "Cupa României". Conform tragerii la sorți, cei de la Oțelul au fost repartizați să joace cu FC Bacău (echipă din Liga a III-a), în deplasare, iar în cazul unei calificări va mai avea garantat cel puțin încă trei meciuri de disputat în faza grupelor. Meciul FC Bacău - Oțelul se joacă marți, 29 august, de la ora 17:30, fără a fi transmis în direct la TV. După acest joc, gălățenii mai au de făcut o deplasare, dar în campionat, pentru că vineri au un joc dificil la Petrolul.
Schimbări în echipă pentru meciul de Cupă
La Oțelul sunt așteptate mai multe schimbări în echipă pentru meciul din "Cupa României", în sensul că vor primi șanse jucătorii cu minute mai puține acumulate până acum. Astfel, e de așteptat ca în poartă să revină Cosmin Dur-Bozoancă, mai ales după gafele lui Stoian din ultima vreme. Pe teren ar mai putea intra Farcaș, Joao Serrao, Ghiocel, care au jucat foarte puțin sau deloc, plus Neagu, Maciel sau Adăscăliței - de asemenea, destul de puțin folosiți față de alții din lot.
Astfel, echipa lui Dorinel Munteanu ar putea arăta astfel: Dur-Bozoancă - Farcaș, Adăscăliței, Ghiocel, Panait - Teles, Neagu, Jardan - Maciel, Cîrjan, Tănasă.
"Știm cu toții că aceasta este competiția surprizelor. Sper să nu fie cu noi. Mergem la Bacău să ne calificăm în grupe, așa cum am făcut-o și în sezonul trecut. Cum am avut sezonul trecut acest obiectiv, așa ne propunem și acum. «Cupa României» nu ne încurcă, echipa este pregătită, nu îmi fac probleme", a spus Dorinel Munteanu despre meciul de la Bacău.
Încă un transfer, încă o reziliere
Malaxorul schimbărilor de lot continuă la Oțelul. Iar contingentul de jucători portughezi s-a mărit prin sosirea a încă unui fundaș, ceea ce a stârnit multe comentarii negative din partea fanilor. Este vorba despre un apărător stânga de 1,91 m, care poate evolua și la mijlocul terenului. Miguel Angelo Gomes da Silva a venit din postura de jucător liber de contract la gruparea gălățeană, după ce a jucat ultima oară la Leixoes (liga a doua portugheză).
În celălalt sens, cel al despărțirilor, portarul Aurelian Păun a plecat de la Oțelul fără să fi apărat vreun minut poarta gălățenilor în meciuri oficiale. Acesta fusese adus în vară, când Dur-Bozoancă era accidentat.