Cele două echipe gălățene din cel de-al treilea eșalon fotbalistic și-au aflat programul pentru sezonul competițional 2024-2025, în care sunt angrenate în Seria a II-a
Sporting Liești și Unirea Braniștea se pregătesc pentru cel de-al treilea sezon consecutiv în care vor concura în aceeași serie a Ligii a III-a. De această dată, cele două formații se vor întâlni chiar în runda inaugurală (31 august), pe terenul din Braniștea. Tot Unirea - Sporting a fost un meci amical disputat în urmă cu două săptămâni, când lieștenii s-au impus la un scor neverosimil, 7-2. De asemenea, Sporting a avut câștig de cauză contra trupei din Braniștea și în turul preliminar din "Cupa României", când a câștigat, scor 2-1, pe terenul din Liești.
Programul complet al turului de campionat pentru Unirea Braniștea: cu Sporting Liești (acasă), Voința Limpeziș (deplasare), Viitorul Onești (acasă), CSM Adjud (deplasare), Dacia Unirea Brăila (acasă), KSE Tg. Secuiesc (acasă), CSM Rm. Sărat (deplasare), Aerostar Bacău (acasă), Sepsi 2 (deplasare).
Sporting Liești va juca astfel: Unirea Braniștea (deplasare), KSE Tg. Secuiesc (acasă), CSM Rm. Sărat (deplasare), Aerostar Bacău (acasă), Sepsi II (deplasare), Dacia Unirea Brăila (deplasare), Voința Limpeziș (acasă), Viitorul Onești (deplasare), CSM Adjud (acasă).
Turul de campionat se va încheia pe 26 octombrie, după care se vor disputa în continuare încă patru etape din retur, până pe 7 decembrie. Restul rundelor din sezonul regulat se vor juca la primăvară, după care se va trece la faza a doua a campionatului: play-off (primele patru clasate), respectiv, play-out (ultimele șase clasate).
În play-off se va juca în sistem fiecare cu fiecare, de câte trei ori (tur-retur-tur), în timp ce în play-out tot fiecare cu fiecare doar de câte două ori (tur - retur). Primele două clasate în play-off vor merge ulterior la barajul de promovare, unde se vor împerechea cu primele două clasate din Seria I. Câștigătoarea disputei dintre cele patru va accede în sezonul următor în liga secundă.
S-au tras la sorți și meciurile din Cupă
După eliminarea celor de la Sporting Liești, în turul al treilea preliminar, de către CSM Focșani (2-3), doar Oțelul a mai rămas în "Cupa României" dintre echipele gălățene. Grație clasării între primele opt echipe ale campionatului în sezonul anterior, formația pregătită de Dorinel Munteanu va intra în competiție direct în faza grupelor, alături de FCSB, CFR Cluj, CSU Craiova, Farul, Sepsi, Rapid și UTA.
Pentru calificarea în faza grupelor s-au tras la sorți meciurile din faza de play-off a "Cupei României", în care au fost angrenate şi celelalte opt echipe din primul eșalon. Iată țintarul meciurilor din play-off: Concordia Chiajna - Politehnica Iași, FC Voluntari - Dinamo, CSM Focșani - FC Hermannstadt, CSM Alexandria - FC Botoșani, Metalul Buzău - Universitatea Cluj, CSC Dumbrăvița - Petrolul Ploiești, CS Afumați - Gloria Buzău, FK Miercurea Ciuc - Unirea Slobozia, FC Bihor Oradea - ACSM Reșița, FC Argeș - Viitorul Tg. Jiu/ Corvinul, CSM Pașcani (singura echipă din Liga a IV-a rămasă în competiție) - Ceahlăul, Minaur Baia Mare - SCM Rm. Vâlcea, Sănătatea Cluj - AFC Câmpulung Muscel, CSM Unirea Alba Iulia - FCU Craiova, Agricola Borcea - CSM Slatina și SC Popești Leordeni - Unirea Ungheni. Meciurile se vor disputa într-o singură manșă, pe terenul primei echipe (mai slab clasată în sezonul anterior de campionat). Toate partidele din play-off se vor disputa pe 28 august.