Campionatul Mondial de handbal: Gălăţeanca Adina Fiera, 8 goluri în victoria cu Tunisia: scor 30-28

Campionatul Mondial de handbal: Gălăţeanca Adina Fiera, 8 goluri în victoria cu Tunisia: scor 30-28
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Naţionala României de handbal feminin a debutat modest la Campionatul Mondial găzduit de Brazilia. Româncele au dispus, sâmbătă seară, de naţionala Tunisiei cu scorul de 30-28 (14-15), după ce minute bune echipa adversă a dominat jocul. 

În minutul 55 tabela indica egalitate (26-26), gălăţeanca Adina Meiroşu Fiera marcând pentru 27-26. Oana Chirilă, Florina Chintoan şi din nou Adina Fiera au marcat golurile primei victorii a României în Brazilia. 

"Nu am făcut un joc tocmai bun cu Tunisia. Important este că am câştigat. De la pauză ne-am dat seama că situaţia nu e tocmai plăcută şi că se poate întâmpla orice. De la acest joc am învăţat ca atunci când greşeşti mai puţin câştigi. Cuba, următorul adversar, are un joc mai dezorganizat, dar fiecare meci va fi foarte greu", a declarat la sfârşitul meciului gălăţeanca Adina Meiroşu Fiera, cea mai bună marcatoare a echipei noastre - 8 goluri. 

În primul meci din Grupa C, grupa României, Brazilia a învins Cuba, scor 37-21.    

Citit 865 ori Ultima modificare Sâmbătă, 03 Decembrie 2011 21:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.