Astăzi, hochei de calitate. Din sportul gălățean

Astăzi, hochei de calitate. Din sportul gălățean
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

HOCHEI. Campionatul Național de seniori continuă marți, 11 noiembrie, când hocheiștii de la CS Municipal Galați au programat un duel interesant. Vor fi vizitați de una din fruntașele hocheiului nostru - Corona Brașov, iar jocul va fi găzduit de Patinoarul ”Dunărea”, de la ora 18,30. Băieții lui Vitali Kiricenko și Cătălin Berdilă sunt pregătiți să dea o replică la înălțime.

BASCHET. În turneul de la Iași, juniorii Under 15 de la CSM Galați au repurtat două succese importante: 61-50 cu Viking Iași și 70-51 cu ACS Educație și Performanță București. Echipa gălățeană a jucat în următoarea componență: Rareș Nistor, Rareș Turcu, David Iacob, David Chebac, Matia Oană, Cosmin Chelu, Andrei Mocanu, Ștefan Severin, Florin Neagu, Alexandru Onea, Luca Martin și Ștefan Coman (antrenor Bogdan Bălănică).

VOLEI. O înfrângere severă a înregistrat echipa feminină de volei CS Universitatea, în etapa de duminică. A jucat cu CSU Știința București și a părăsit terenul învinsă, scor 0-3 (20-25, 17-25, 21-25), după o evoluție surprinzător de slabă. Antrenoarele Ileana Berdilă și Adriana Dudnic au folosit jucătoarele: Sorina Răileanu, Anamaria Berdilă, Lavinia Onaci, Alexandra Iordache, Gabriela Panait, Andreea Stănescu - Delia Crăciun (”libero”). Pe parcursul meciului au mai intrat: Maria Neacșu, Cristina Arbunea și Briana Constantin. În etapa viitoare, gălățencele se vor deplasa la CSM Iași 2020.

Citit 1296 ori Ultima modificare Luni, 10 Noiembrie 2025 14:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.