Oţelul trăieşte! Victorie la handbal feminin: 30-21 cu CSM Ploieşti

Oţelul trăieşte! Victorie la handbal feminin: 30-21 cu CSM Ploieşti
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Primul meci oficial disputat de handbalistele gălăţence în 2012 s-a încheiat, sâmbătă dimineaţă, cu o victorie concludentă * Miercuri, Oţelul evoluează pe terenul celor de la CSU Neptun Constanţa 

Așteptat cu emoții după problemele petrecute în pauza competițională, meciul Oțelul – CSM Ploiești, din etapa a IX-a a Ligii Naționale feminine de handbal, a demonstrat că echipa gălățeană mai are încă resursele necesare pentru a se lupta la vârful clasamentului.

Cu doi tineri interi într-o zi excelentă, Diana Druțu și Nicoleta Tudor, dar și cu un portar în mare formă, Cristina Bobeică (16 intervenții salvatoare, dintre care 5 aruncări de la 7 metri parate), misiunea Oțelului în fața bătăioasei echipe CSM Ploiești s-a simplificat simțitor. 

Prima parte a meciului a fost echilibrată, dar, din minutul 20, când Druțu și Cioaric au dus scorul la 12-9, Oțelul a preluat controlul partidei, control pe care nu l-a mai cedat până la final. 

Cu o mai mare atenţie în apărarea, plus câteva execuții sclipitoare în atac, jucătoarele Alexandrinei Soare s-au distanțat la opt și chiar zece goluri (27-17, min. 51) în partea a doua a jocului. Cu un asemenea avans pe tabela de scor, finalul de meci a fost unul liniștit, Oțelul bifând prima victorie din 2012.  

"Jucatoarele au respectat ce am pregatit"

Chiar dacă au avut în față veterane ale handbalului românesc (Ramona Văduva Ștefan, Codruța Zavragiu, Carmen Pelin Tănase sau Nicoleta Gâscă Alexandrescu) sau jucătoare mai tinere precum Dana Crap ori Janina Luca, "oţelarele" s-au descurcat excelent în meciul disputat sămbătă dimineaţă, lucru remarcat şi de Alexandrina Soare. "A trebuit să ne adaptăm şi să ne pregătim din scurt. Le felicit pe jucătoare pentru cum au luptat şi cum au respectat ce am pregătit. Cred că a fost mai uşor decât ne aşteptam", a concluzionat antrenoarea Oţelului. 

Următorul meci al echipei noastre este programat miercuri, 18 ianuarie, în deplasare la actuala grupare a Renatei Ghionea, CSU Neptun Constanţa. Cu 15 puncte acumulate după nouă etape, echipa gălăţeană continuă să ocupe locul secund în ierarhia Ligii Naţionale. 


 

HC Oţelul Galaţi – CSM Ploieşti 30-21 (16-13)

Etapa a IX-a a Ligii Naţionale feminine; 

Sala Siderurgistul, 500 de spectatori;

Arbitri: Barbu – Nica (Argeș); 

Oțelul: Cristina Bobeică, Ramona Ciontu, Loredana Nica – Diana Druțu 10, Nicoleta Tudor 6, Cătălina Cioaric 5, Roxana Bodîrlău 4, Daciana Curtean 3, Manuela Manda 2, Paula Pavăl, Maricica Trandafir, Carmen Gheorghe și Iulia Artean. 

Ploiești: Carmen Tănase – Janina Luca 5, Ramona Ștefan 3, Aneta Gheorghe 3, Andreea Dospin 3, Nicoleta Gâscă 3, Daniela Crap 1, Cristiana Nica 1, Alina Moroianu 1, Codruța Zavragiu 1.  

Aruncări de la 7m: Oțelul 3 (2 transformate); Ploiești 8 (3). Minute de eliminare: 2-4. 


 

Citit 1949 ori Ultima modificare Duminică, 15 Ianuarie 2012 10:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.