Oţelul pleacă în Cipru / Adversarele gălăţenilor din meciurile amicale
Foto: Sorin Pană

Oţelul pleacă în Cipru / Adversarele gălăţenilor din meciurile amicale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Formaţia antrenată de Dorinel Munteanu va decola miercuri, la ora 19.00, spre Larnaca pentru un stagiu cu patru jocuri de verificare * Lotul Neamţului cuprinde 26 de jucători, dar în Insula Afroditei ar mai putea sosi câţiva la teste * Primul meci va avea loc joi, cu o trupă de eşalon secund din Rusia

Echipa campioană şi-a făcut bagajele pentru turneul din Cipru care va dura până pe 4 februarie, coincidenţa făcând ca roş-alb-albaştrii să se pregătească de ţările calde exact în ziua în care meteorologii anunţă că iarna se va pune pe treabă în aproape trei sferturi din ţară. „Le voi da tuturor băieţilor şanse egale în meciurile de verificare, toţi trebuie să demonstreze că pot fi de folos echipei. Inclusiv cei doi mai tineri, Chebac şi Butoi”, afirmă Dorinel Munteanu înainte de evadarea către palmierii din inima Mediteranei. În lot se află doar doi portari, Milos Buchta revenind la Gaz Metan Mediaş, şi şapte atacanţi, situaţie cu care Oţelul parcă nu s-a mai întâlnit de multă vreme. Lipsesc internaţionalii Cornel Râpă şi Ionuţ Neagu, stagiul lor din Antalya cu echipa naţională urmând să se încheie cu două zile înainte ca trupa gălăţeană să revină din Insula Afroditei. În Larnaca, delegaţia dunăreană va fi cazată la hotelul „Palm Beach”, loc în care s-a aflat şi în iarna trecută. La malul mării Mediterane sunt în această perioadă aproximativ 16-17 grade Celsius, cu probabilitate crescută în ce priveşte precipitaţiile. 

Primul adversar, Mordovia (Rusia)

„Oţelarii” vor decola miercuri, la ora 18.55, de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Bucureşti la bordul unei curse de linie a companiei TAROM. Sosirea la destinaţie este prevăzută pentru ora 21.20, pentru ca joi să fie programat primul joc amical din turneul cipriot. Adversarul lui Costin şi compania va fi FK Mordovia Saransk, din liga secundă a Rusiei. „Ne convine să începem cu o echipă ceva mai abordabilă pentru ca apoi să continuăm cu formaţii destul de puternice”, comentează Marius Stan, directorul general al Oţelului.

Jocuri cu ruşi, cehi şi polonezi

Celelalte formaţii cu care va juca gruparea lui Dorinel în Cipru sunt FK Volga Novgorod din primul eşalon al Rusiei (pe 28 ianuarie), Viktoria Plzen, campioana Cehiei (pe 31 ianuarie), şi Slask Wroclaw, liderul la zi al Poloniei (pe 3 februarie). În Cipru este posibil ca antrenorul Oţelului să mai testeze un jucător african. 

Lotul pentru Larnaca


 

Portari: Brăneţ, Grahovac;

Fundaşi: Benga, Cojoc, Costin, Ilie, Ljubinkovici, Perendija, Sălăgeanu, Sîrghi;

Mijlocaşi: Antal, Buş, Chebac, Filip, Frunză, Giurgiu, Iorga, V. Munteanu, Viglianti;

Atacanţi: Butoi, Didi, Haskici, Paraschiv, Pena, Punosevac, Stromajer.


 

 

Citit 2056 ori Ultima modificare Marți, 24 Ianuarie 2012 16:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.