* Am mai scris despre fanul fără frontiere al formaţiei campioane, un tip de toată isprava care nu stă în peluză pentru bătăile cu jandarmii * Dan Neculcea este o pildă vie pentru orice individ care se consideră „ultras”: a mers zece kilometri prin nămeţi ca să nu piardă avionul de Larnaca * „Nu banii contau, trebuia să fiu alături de băieţi”, spune gălăţeanul de 27 de ani
Poveştile cu „dragostea până la moarte” manifestată faţă de clubul favorit se termină în momentul în care apare cumpăna. Şi mulţi aleg viaţa, conştienţi de faptul că ipocrizia e bună la ceva. Scapi cu zile, deci nu-ţi mai trebuie nimic. Există totuşi în Galaţi un suporter de-o nebunie fantastică, acea nebunie frumoasă fără de care am muri de plictiseală. Omul-poezie al Peluzei-Nord de pe stadionul „Oţelul” impresionează pe zi ce trece sau pe cantonament ce trece, el fiind prezent în fiecare stagiu derulat peste hotare de roş-alb-albaştri. Şi are numai 27 de ani, deci este de aşteptat să „schimbe” multe generaţii la gruparea campioană en-titre. Dan Neculcea, cunoscut ca Jancker, a trăit zilele trecute un moment prin care nu s-ar aventura mulţi. Poate nimeni, de aceea, până la proba contrarie, îl putem eticheta pe bravul gălăţean ca fiind cel mai tare suporter din lume! Jancker îşi luase bilet pentru a veni în Larnaca alături de favoriţii săi, urma să zboare ceva mai devreme decât fotbaliştii şi o făcea de pe Băneasa, nu de la Otopeni. „Am plecat cu maxi-taxi de la 8.30 dimineaţa. Ştiam că e cod galben de viscol şi până la 16.30, când decola avionul, aveam tot timpul din lume să ajung”, mărturiseşte fanul Oţelului.
„Şoferul m-a făcut nebun”
Traficul începea să se strâmtoreze, iar microbuzul în care urcase dădea semne tot mai evidente de inutilitate. Îl „strângeau” condiţiile de iarnă veritabilă. „La un moment dat, la Şindriliţa, s-a oprit, nu mai putea continua. Am aşteptat o vreme, deja era târziu şi, cu toate că aveam două genţi mari cu mine, mi-am zis că nu pot rata cantonamentul băieţilor din Cipru. Bănuiam că vremea se va strica tot mai tare şi că, astfel, aş fi putut rămâne în ţară mai multe zile. Era ultima şansă”, zice Dan Neculcea care a decis să coboare şi s-o ia la picior spre destinaţie. „Şoferul de maxi-taxi mi-a zis că-s nebun, dar nu l-am băgat în seamă. A fost foarte greu, erau troiene adevărate, dar am mers cam zece kilometri. Mă încălzisem, eram OK”, adaugă tipul robust de peluză pe care nu-l interesează bătăile sau petardele. Nu e omul scandalului, deşi i se spune „ultras”. El reuşeşte de fapt să îndulcească acest termen.
După el, s-a închis aeroportul
În apropiere de Afumaţi, Jancker a remarcat un automobil care încerca să plece spre Urziceni, acolo unde drumul era blocat de două TIR-uri răsturnate pe mijlocul drumului. „I-am făcut semn şi a oprit. L-am convins să n-o ia într-acolo deoarece n-ar mai fi putut ieşi, apoi l-am rugat să mă ducă la Bucureşti. Am coborât la Bucur Obor, am luat taxiul şi am ajuns la aeroport când se terminase check-in-ul de cinci minute. M-am dus direct, le-am explicat situaţia şi am urcat în avion. După mine, aeroportul s-a închis”, adaugă suporterul care şi-a riscat viaţa pentru echipa pe care ar susţine-o şi în Divizia Ţ, după cum frumos explică. Şi nu vorbim despre vreun milionar excentric, lucrează la un supermarket şi spune cu sinceritate că-l mai ajută mama plecată la muncă, în Italia. Jos, pălăria, domnule!
