Derbiul orgoliilor HC Oţelul - Dunărea Brăila / Speranţa moare ultima!

Derbiul orgoliilor HC Oţelul - Dunărea Brăila / Speranţa moare ultima!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O victorie, două remize şi şapte eşecuri este palmaresul trist dar adevărat al handbalistelor de la Oţelul în confruntările oficiale (Liga Naţională şi „Cupa României”) cu Dunărea Brăila din ultimele cinci sezoane. Sâmbătă, de la ora 11.00 (Sala „Siderurgistul”) gălăţencele pot îndulci amarul ultimilor ani. Pentru acest duel-derbi, contând pentru etapa a XIX-a, Federaţia Română de Handbal a delegat un cuplu de arbitri bucureşteni nu foarte bine cotat: Doru Manea şi Radu Iliescu.      

Oţelul şchiop!

12 jucătoare dintre care trei portari este lotul şchiop cu care antrenoarea Alexandrina Soare încearcă se detoneze bomba în Liga Naţională de handbal. Oţelul trăieşte la cote intense un nou meci cu Dunărea Brăila, un meci care poate fi câştigat cu sufletul. Ambiţia gălăţencelor de învinge va fi printre puţinele argumente puse în balanţă cu cele ale adversarelor. În locul pivotului Manuela Manda (accidentată în meciul de la Zalău) va evolua tânăra Maricica Trandafir, care are şansa meciului vieţii. Linia de 9 metri va rămâne aceeaşi. Sclipirile de geniu ale Dacianei Curtean şi golurile de la distanţă ale interilor Druţu şi Tudor pot face diferenţa, alături de o evoluţie cu precizie de metronom a extremelor Cioaric şi Bodîrlău. Primul obstacol de depăşit va fi însă oboseala acumulată de „oţelare”, după deplasarea de la Zalău.

Atuurile Brăilei

De la ultima victorie din campionat, 39-29 cu CSU Neptun Constanţa, brăilencele au avut o săptămâna la dispoziţie în care s-au pregătit doar pentru confruntarea cu Oţelul. Un portar de naţională, Gabriela Dobre, pivotul din Belarus Anastasiya Lobach şi nu în ultimul rând forţa ucigătoare a aruncărilor Alinei Branişte (18 goluri marcate cu Constanţa!) pot ucide visele gălăţenilor la o primă victorie în meciurile de campionat din ultimii cinci ani. Speranţa însă va muri ultima!  

 

Rezultatele oficiale din ultimii cinci ani  

Sezonul 2007-2008

Oţelul – Dunărea 16-16

Dunărea – Oţelul 25-22

 

Sezonul 2008-2009

Dunărea – Oţelul 29-28

Oţelul – Dunărea 28-29

 

Sezonul 2009-2010

Oţelul – Dunărea 24-28

Dunărea – Oţelul 30-23

 

Sezonul 2010-2011

Oţelul - Dunărea 18-18

Dunărea - Oţelul 24-22

Cupa României

Dunărea – Oţelul 22-27

 

Sezonul 2011-2012

Dunărea – Oţelul 23-22

Oţelul – Dunărea        ?

 

Liniile de clasament:

3. HC Oţelul Galaţi 17 11 1 5 454-407 23p

4. Dunărea Brăila   16 11 1 4 452-411 23p

 

Sper ca fetele să treacă peste toate problemele şi să se mobileze la fel de bine ca la Zalău, unde am pierdut nedrept. Vom încerca să ne revanşăm cu Dunărea”, a declarat antrenoarea Oţelului, Alexandrina Soare, cea care a stat la baza celor mai mari performanţe ale echipei din Brăila.

"Ne dorim foarte mult să câştigăm, dar nu va fi nicun capăt de ţară dacă nu vom reuşi", a comentat tehnicianul Dunării, Ioan Băban.

Citit 2176 ori Ultima modificare Joi, 08 Martie 2012 14:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.