Didi scoate campioana din beznă
Foto: Foto: Sorin Pană

Didi scoate campioana din beznă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Oţelul a bifat primul succes din ultimele cinci etape graţie dublei reuşite de brazilianul venit în iarnă şi care a devenit golgeterul echipei în acest campionat, cu un total de şapte goluri *

OŢELUL GALAŢI – PANDURII TG. JIU 2-1

Meci disputat duminică seară, în etapa a 30-a din Liga I

Stadionul „Oţelul”, spectatori 1500

Au marcat: Didi 42’ şi 44’, respectiv Maxim 12’

Cartonaşe galbene: Didi (25’), Grahovac (83’) / Rada (59’), Vieira (68’)

Echipele utilizate:

OŢELUL: Grahovac - Râpă, Perendija, Sg.Costin, S.Ilie - Giurgiu, Neagu (Filip 52’) – Antal (85’), Didi, Iorga  – Pena (Punosevac 62’). Antrenor Dorinel Munteanu.

PANDURII: Mingote- Unguruşan, Viera, Rada, Cardoso (Lemnaru 66’)- Pintilii, Ad.Rusu (Nistor 46’), Voiculeţ- Maxim, Al. Grigoraş (Brata 80’), Cristea. Antrenor: Petre Grigoraş

Arbitri: Eduard Ioniţă (central), Florin Ungureanu, Alexandru Cerei (asistenţi), Ionel Ivan (rezervă)

Seria nefastă de rezultate a „oţelarilor” i-a îndepărtat pe suporteri, care nu s-au îngrămădit nici măcar la reîntâlnirea cu fostul tehnician al „roş-alb-albaştrilor”, Petre Grigoraş. Doar 1500 de oameni loiali clubului gălăţean până în măduva oaselor au luat parte la confruntarea cu Pandurii.

Meciul în sine a început cum nu se putea mai rău pentru campioni, oaspeţii deschizând scorul la prima fază importantă (12’). Sergiu Costin a scăpat mingea pe sub gheată, Alex Grigoraş a profitat, iar centrarea acestuia a fost reluată de Maxim în poarta lui Grahovac.

A venit vremea să se trezească

Treziţi parcă de tunetele ce au precedat o ploaie sâcâitoare, gălăţenii au trecut la cârma jocului, chiar dacă erorile individuale au continuat să-i exaspereze pe fani. Antal (16’) a bifat prima ocazie, nereuşind să strecoare mingea pe lângă portar, iar apoi (29’), din poziţie centrală, a trimis de puţin pe lângă bară. Nici Iorga (39’), faţă în faţă doar cu portarul, nu a putut face mai mult, după o deviere a lui Pena. Sterilitatea atacului a fost rezolvată de „perla” braziliană a atacului gălăţean, Didi.

Acesta a ieşit la rampă în minutul 37, cu un călcâi spectaculos, după centrarea lui Antal, Mingote evitând golului egalizator. Dar nu pentru prea multă vreme, „doiarul” golgheter fructificând cu un şut la colţul lung, o fază creată pe aceleaşi coordonate, tot cu Antal în rol de pasator.

Trupa gălăţeană a continuat presiunea la poarta adversă şi a fost răsplătită pentru efort chiar înainte de pauză. În urma unui corner de pe dreapta, Perendija a reluat mingea cu capul în bară, iar Didi (44’) a punctat pentru 2-1 cu un şut la colţul lung.

În repriza secundă Oţelul şi-a regăsit cât de cât consistenţa pe faza defensivă, reuşind să păstreze rezultatul favorabil înregistrat pe tabelă, chiar dacă nu fără emoţii la ocaziile lui Maxim (66’ şi 72’).

În urma acestei victorii, gălăţenii au revenit pe poziţia a şasea în clasament, cu 46 de puncte şi au pus capăt unei serii negre, cu un singur punct acumulat în precedentele patru partide.

 

Citit 1843 ori Ultima modificare Luni, 07 Mai 2012 00:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.