Gălăţenii nu au fost acceptaţi în Liga MOL

Gălăţenii nu au fost acceptaţi în Liga MOL
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Echipa gălăţeană de hochei din cadrul Clubului Sportiv Municipal Dunărea Galaţi nu a fost admisă în Liga MOL, după ce reprezentaţii cluburilor participante au decis extinderea acestei competiţii cu încă trei formaţii. Pe lângă faptul că gălăţenii au depus formularul de înscriere mai târziu faţă de celelalte candidate pentru un loc în Liga MOL, aceştia ar fi avut nevoie şi de o finanţare suplimentară pentru a face faţă rigorilor impuse de competiţia ce a pus la start până acum cele mai importante echipe din Ungaria şi România. Schimbarea mantinelei de la patinoarul gălăţean ar fi însemnat una dintre măsuri pentru a întocmi cerinţele competiţiei.

Echipele admise cu o majoritate covârşitoare au fost cele din afara celor două ţări participante până în acest sezon, tocmai pentru a extinde nivelul competiţiei, aceasta fiind justificarea votului prin spusele preşedintelui Ligii MOL, Kerey Peter. Cele trei formaţii alese sunt: Partizan Belgrad (Serbia), HC Nove Zamsky şi MHK Dubnica (ambele din liga a treia slovacă). În afara celor de la Dunărea Galaţi, a fost respinsă şi formaţia Progym Gheorgheni, care urma să facă front comun cu formaţia secundă a clubului din Miercurea Ciuc.

Astfel, în Liga MOL, cea mai importantă competiţie la care iau parte echipele din România, au rămas doar trei echipe ce provin din campionatul intern: SC Miercurea Ciuc, Steaua Rangers Bucureşti şi Corona Fenestela Braşov.

Pentru Dunărea Galaţi noul sezon va începe la jumătatea lunii septembrie, cu partide contând pentru Liga Naţională.

Citit 1524 ori Ultima modificare Luni, 14 Mai 2012 10:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.