Perioada zbuciumată de la echipa de handbal feminin Oţelul Galaţi poate continua cu o nouă lovitură. Cu salarii neachitate de câteva luni şi cu zece jucătoare aflate la final de contract, participarea Oţelului în cupele europene depinde de o decizie a Federaţiei Române.
Gruparea gălăţeană a încheiat sezonul pe locul cinci (27 de puncte), la o singură lungime distanţă faţă de ocupanta locului şase – ASC Corona Braşov, poziţie ce îi dă dreptul ca din toamnă să evolueze în Cupa EHF. Clasamentul ar putea suferi însă modificări. Echipa braşoveană a fost sancţionată pe parcursul campionatului cu un punct pentru meciul pierdut la masa verde cu CSM Bacău. Gruparea condusă de soţii Târcă a depus un memoriu la Federaţie, iar marţi (15 mai) este programată şedinţa Consiliului de Administraţie, în care se va decide dacă echipa de sub Tâmpa va recupera sau nu acel punct. În cazul în care FRH îşi va schimba decizia iniţială, Corona va egala Oţelul la puncte, iar datorită avantajului meciurilor directe clasamentul final pe sezonul 2011-2012 va suferi modificări, prin inversarea celor două echipe.
Precedentul „U” Cluj
Federaţia Română de Handbal şi-a mai dat cu stângul în dreptul pe parcursul campionatului masculin. Universitatea Cluj a fost depunctată iniţial, pentru ca la judecarea memoriului să reprimească punctul respectiv. „Ce a depins de noi, am făcut. Am depus memoriul, care va fi judecat la ultima şedinţă a Consiliului de Administraţie (n.r. – marţi, 15 mai). Aşteptăm încrezători decizia. Există şi un precedent, băieţii de la Cluj primind înapoi punctul de penalizare într-un caz asemănător. A rămas înfrângerea cu 0-10, dar nu s-a mai aplicat penalizarea de un punct. Sper că şi în cazul nostru decizia va fi asemănătoare”, a precizat antrenoarea celor de la Corona Braşov, Mariana Târcă, conform mytex.ro.
Oficialii clubului de la malul Dunării sunt sceptici că Federaţia va decide ocupanta locului cinci din Liga Naţională printr-o decizie luată după încheierea campionatului. „Nu cred că se va mai schimba ceva. Ar fi absurd să nu se respecte regulamentele. În plus, decizia de sancţionare cu un punct a fost luată tot de către Federaţie”, ne-a declarat antrenoarea Oţelului, Alexandrina Soare.
"Consider că memoriul adresat de Corona Braşov nu va avea şanse de câştig. Trebuia depus într-o anumită perioadă de timp", a precizat oficialul HC Oţelul, Sandu Popa.
Explicaţie foto: Bucuria "oţelarelor" prilejuită de calificare într-o cupă europeană s-ar putea să fie umbrită de hotărârea de marţi a Federaţiei Române de Handbal