Exces de zel! Ziarişti bătuţi măr de poliţişti

Exces de zel! Ziarişti bătuţi măr de poliţişti
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Membrilor redacţiei "Vieţii libere" li s-a urât cu binele şi s-au pus pe onorat invitaţia de participare la „Cupa Poliţie Locale”, încropind o echipă de pseudofotbal. La meciul de selecţie ne-am pierdut două din vedete (oferim recompensă găsitorului) şi chiar dacă una dintre ele se laudă că nu a mai pus piciorul pe minge de 12 ani, adversarii nu s-au lăsat impresionaţi de o astfel de performanţă. Am debutat în faţa celor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă dar sarcinile tactice nu au fost respectate de colegele rămase în redacţie, care au uitat să sune la „112” pentru anunţul unor incendii imaginare. Ghinion, pe teren nu ne aflam doar noi! Cât ne-au ţinut bateriile, am zburdat: cinci minute fără să o încasăm. La pauză, doar 0-2, ce buni suntem! Băieţii de dincolo, fotbalişti profi, nu glumă şi ne-au mai dat încă şapte boabe până la final. Când au văzut în ce hal ne sufocăm s-au speriat că ne scapă mortăciuni pe teren şi s-au oferit să ne aducă măştile şi tuburile de oxigen dar n-a mai fost nevoie, arbitrul a pus capăt măcelului.

Peste o oră ne-am întors la locul faptei pentru întâlnirea cu gazdele turneului, Poliţia de Frontieră. Ne-au amendat pentru neobrăzarea de a trece fraudulos graniţa cu jumătatea lor de teritoriu. Sancţiunea a fost substanţială, 12 goluri. Putea fi mai rău, dar i-am promis o şpagă la halbă arbitrului Ionel Tănasă, iar prietenul nostru a avut grijă să fluiere atât finalul primei reprize cât şi la capătul jocului exact când Frontiera scăpase cu trei jucători singuri doar cu mitraliatul zilei, bravul nostru portar Tudor Neacşu.

Considerăm că nu ne-am luat-o de ajuns, astfel că ne vom prezenta şi vineri, pentru meciul cu echipa organizatoare, Poliţia Locală.

În celelalte meciuri din grupa noastră: Poliţia de Frontieră – Poliţia Locală 3-1 şi ISU – Poliţia Locală 3-0. În grupa B: Poliţia Transporturi Feroviare (TF) – Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) 1-3,  IPJ – Penitenciar 4-1. Din păcate, membrii echipei Jandarmeriei au fost nevoiţi să participe la o misiune şi nu s-au mai putut prezenta la competiţie.

 

Citit 2254 ori Ultima modificare Joi, 17 Mai 2012 17:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.