„Salutări gălăţenilor, de la altitudine”, transmise de alpinistul Tiberiu Pintilie

„Salutări gălăţenilor, de la altitudine”, transmise de alpinistul Tiberiu Pintilie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cel mai neînfricat corespondent al "Vieţii libere" ne-a transmis prima relatare din expediţia „Pamir 2012” cu o voce veselă, simţindu-i tonul plin de optimism chiar şi prin intermediul telefonului. „Salutări gălăţenilor mei de la 3850 de metri”, au fost primele cuvinte ale alpinistului  Tiberiu Pintilie, aflat deocamdată în ascensiune pe Mont Blanc, masivul muntos cu cel mai cel mai înalt vârf (4810 metri) din Alpi şi din Europa de Vest, situat pe graniţa dintre Franţa şi Italia. „Suntem foarte bine cu toţii, deşi vremea nu prea ţine cu noi. Vântul e foarte puternic, de aceea am întâlnit foarte puţine alte grupuri faţă de cum ne aşteptam. Nu-i problemă, îmi ştii sloganul, atitudinea învinge altitudinea, aşa că pornim spre vârf, mai avem puţin”, a povestit gălăţeanul din curajoasa echipă românească, care îşi planificase ca cel târziu vineri seară să  atingă vârful Muntelui Alb.

Tibi se află acolo alături de George Porancia (56 ani, Făgăraş), Lucian Roşu (24 ani, Iaşi), Andrei Cumpănăşoiu (22 ani, Vălenii de Munte), Gabriel Iliaş (25 ani, Bucuresti), într-o etapă pregătitoare a ascensiunii masivului Pamir, una de acomodare cu altitudinea, de aclimatizare.

Greul va începe pe 3 iulie, când şi-au programat să înceapă asaltul spre înălţimile Pamirului, prin Kârghistan şi Tadjikistan, destinaţia dorindu-se a fi atingerea a două din cele cinci vârfuri de peste 7000 m din spaţiul fostului URSS: Vârful Lenin (7134 m) şi Vârful Ismoil Somoni (7495 m) ,cunoscut şi ca “vârful lui Stalin”, cel mai înalt vârf din fosta Uniune Sovietică.

 

Citit 1803 ori Ultima modificare Vineri, 22 Iunie 2012 13:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.