Întăriri pe banda stângă: Oţelul testează doi jucători
Foto: Dan Popescu (dreapta), aproape de un pas important în carieră

Întăriri pe banda stângă: Oţelul testează doi jucători
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

  • Dorinel Munteanu are la dispoziţie o săptămână să se decidă asupra a doi jucători * Iorga s-a înţeles cu conducerea clubului şi îşi va primi bani restanţi în curând

După ce a trecut peste perioada de interdicţie la transferuri, Oţelul caută să se întărească pe posturile deficitare cât mai repede posibil. Antrenorul gălăţenilor, Dorinel Munteanu, a declarat la conferinţa de presă de ieri că mai are nevoie de jucători pe cel puţin încă două posturi. „Vreau să am la dispoziţie un lot competitiv, dubluri pe posturi, pentru că aşa am reuşit performanţele pe care le-am avut. Suntem descoperiţi pe două-trei posturi, dar avantajul nostru constă în continuitate şi forţa de grup”, a declarat Munteanu.

Noul responsabil de bunul mers al lucrurilor de la Oţelul, Narcis Răducan, a declarat că nu s-a încheiat încă perioada de transferuri pentru gălăţeni, dar nici nu sunt dispuşi să achiziţioneze noi jucători doar pentru a da la număr. „Avem în vedere anumiţi jucători, pregătim deja campania de iarnă, dar nu putem să luăm acum orice pentru că cine vine trebuie să fie peste ceea ce avem deja acum. Nu ne hazardăm, aducem doar ce credem că ne poate ajuta”, a spus Răducan.

Popescu şi Cristea în probe la Oţelul

„Roş-alb-albaştrii” s-au orientat către doi jucători de la concitadina Dunărea Galaţi, Dan Popescu şi Alexandru Cristea. Popescu, 24 de ani, născut în Tulcea, a fost căpitanul echipei în ultimele două sezoane, evoluează pe postul de fundaş stânga şi a mai fost dorit de Sportul Studenţesc la începutul acestui an. În ultima ediţie de campionat a evoluat în 27 de partide, a marcat un gol şi a fost unul dintre cei mai buni jucători de bandă din liga secundă. Celălalt jucător, Alexandru Cristea, 29 de ani, poate evolua atât ca fundaş stânga, cât şi ca mijlocaş, a acumulat 26 de prezenţe în sezonul trecut, reuşind să marcheze de două ori.

„Cristea şi Popescu sunt doi jucători care pot face oricând pasul către prima ligă, iar la solicitarea Oţelului i-am lăsat pe cei doi timp de o săptămână pentru a avea timp antrenorul să se decidă dacă are nevoie de ei. Suntem dispuşi să negociem în cazul în care cei de la Oţelul vor dori să-i transfere”, a declarat Auraş Braşoveanu, preşedinte FCM Dunărea Galaţi.

După plecarea lui Sălăgeanu şi accidentarea serioasă suferită de Silviu Ilie în prima etapă, la Iaşi, antrenorul Oţelului, Dorinel Munteanu a stabilit ca prioritate acoperirea pe postul de fundaş stânga.

Iorga îşi aşteaptă banii

Mijlocaşul dreapta al Oţelului, Cătălin Iorga, a declarat în conferinţa de presă de ieri că s-a înţeles cu cei din conducerea clubului şi îşi va primi în curând toţi banii pe care îi mai are de primit. Astfel, nu mai există riscul ca Iorga să rămână liber de contract, după ce iniţial a  depus memoriu la Liga Profesionistă de Fotbal.

Altfel, Iorga este cel care a marcat primul gol al Oţelului în actuala ediţie de campionat, la fel ca în urmă cu două sezoane când formaţia gălăţeană a reuşit să câştige campionatul. „Ştiu că s-a întâmplat la fel şi acum doi ani, să marchez primul şi sper să nu fie doar o coincidenţă. Am încredere că vom obţine cel puţin o clasare într-o cupă europeană”,  a declarat mijlocaşul dreapta al Oţelului, Cătălin Iorga.

 

Citit 2988 ori Ultima modificare Vineri, 27 Iulie 2012 17:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.