Sancţiuni pentru indisciplină la Oţelul! Vezi care sunt fotbaliştii pedepsiţi de antrenor

Sancţiuni pentru indisciplină la Oţelul! Vezi care sunt fotbaliştii pedepsiţi de antrenor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

  • Laurenţiu Buş a fost exclus din lot pe termen nelimitat pentru refuzul de a juca la Oţelul II * Alţi trei jucători au fost amendaţi pentru nerespectarea programului stabilit de antrenor

 

Deciziile de sancţionare a unora dintre jucători, luate de antrenorul Viorel Tănase şi validate de conducerea executivă a clubului, scot la iveală unul dintre motivele parcursului jalnic din campionat, cu zece meciuri consecutive fără victorie: indisciplina.

Cea mai dură măsură a fost luată în cazul mijlocaşului Laurenţiu Buş, care a fost exclus din lot pe termen nelimitat pentru că a refuzat să joace la Oţelul II, conform declaraţiei antrenorului principal. Astfel, a ajuns tot la echipa satelit, pentru care va juca în Liga a III-a. Totodată, fotbalistul în cauză a fost sancţionat şi cu diminuarea cu 25 la sută a salariului pe o lună. Buş a spus că speră să-l determine pe antrenorul Viorel Tănase să-i ridice această sancţiune. „Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, m-a bulversat seria neagră a echipei, aceste zece meciuri fără victorie m-au afectat mult. Respect decizia, până la urmă şi echipa satelit este tot a acestui club şi voi da tot ce pot pentru Oţelul şi acolo. Prin pregătire şi randament la jocuri sper să determin şi o decizie în sens invers, să fiu reprimit la echipa mare”, a declarat Laurenţiu Buş.

Arşi drastic la bani

Ceilalţi trei fotbalişti sancţionaţi sunt Gabriel Paraschiv, Laurenţiu Iorga şi Milan Perendja, care au fost amendaţi pentru că, în ziua liberă de după meciul de acum două etape de pe teren propriu, cu FC Braşov (scor 0-0), au părăsit oraşul, deşi antrenorul le ceruse exact invers. „Le-am spus direct că în ziua liberă trebuie să rămână în Galaţi, au avut scris şi pe tablă acest lucru, dar nu au ţinut cont de programul stabilit de noi. Am făcut referatul, iar cuantumul amenzii urmează să fie stabilit de conducerea clubului”, a explicat Viorel Tănase. Acesta a precizat că a sperat să aibă motiv să nu pună în aplicare această sancţiune. „Pentru atmosfera din cadrul echipei am încercat să-i motivez şi altfel. Le-am spus că anulez această sancţiune dacă batem la Chiajna, că scapă ieftin, doar cu o masă oferită coechipierilor, însă din nou am trecut pe lângă victorie”, a mărturisit antrenorul Viorel Tănase.

Sâmbătă, meci amical

Altfel, profitând de întreruperea campionatului pentru jocurile echipei naţionale, Oţelul va susţine sâmbătă un meci amical în compania celor de la Viitorul Constanţa. Partida va avea loc la Galaţi, de la ora 16,00.

Citit 1931 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Octombrie 2012 22:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.